Episcopul Anton Coşa la Serbările Preasfintei Fecioare Maria, Regina lacurilor de la Breslav
La invitaţia episcopului de Vitebsk (Bielorusia), ES Vladislav Blin, episcopul de Chişinău, ES Anton Coşa, a participat, în perioada 19-23 august 2010 la manifestările ce au avut loc la Sanctuarul Preasfintei Fecioare Maria, Regina lacurilor din localitatea Braslav. Serbările din cadrul sanctuarului au fost prilejuite de încheierea sărbătoririi celor 10 ani de existenţă a Diecezei de Vitebsk, de prima aniversare a încoronării icoanei Preasfintei Fecioare Maria, Regina lacurilor, de cea de-a IV-a întâlnire interdiecezană a familiilor, precum şi de pelerinajul tinerilor şi al copiilor.
Aceste evenimente, enumerate mai sus, s-au desfăşurat paralel, sub călăuza călugărilor salvatorieni, responsabilii sanctuarului precum şi a responsabililor diecezani cu pastoraţia familiilor şi a tinerilor, animate fiind de neobositul episcop Vladislav şi de alţi episcopi invitaţi, într-o atmosferă de familie şi de mare sărbătoare.
Liturghia prefestivă legată de hramul sanctuarului a fost celebrată de ES Anton Coşa, care, în cuvântul de învăţătură adresat participanţilor a subliniat că anul care a trecut de la încoronarea icoanei Preasfintei Fecioare Maria, Regina lacurilor a fost pentru comunitatea locală timpul unei apropieri speciale de Maria, de rugăciune şi de contemplaţie faţă de ea. Episcopul de Chişinău i-a încurajat pe credincioşii veniţi la serbare să se roage prin mijlocirea Fecioarei Maria, Regina lacurilor, nu numai pentru ei, ci pentru întreaga omenire, pentru pace şi armonie, pentru iertare reciprocă, dragoste şi bunătate. De asemenea, ES Anton Coşa a prezentat-o pe Maria ca pe un exemplu demn de urmat în imitarea lui Cristos, întrucât ea a ascultat cu atenţie cuvântul lui Dumnezeu şi l-a trăit în viaţa de fiecare zi.
Cu ocazia serbărilor de la Braslav, ES Anton Coşa a acordat şi un interviu, care poate fi ascultat pe site-ul Bisericii Catolice din Bielorusia www.catholic.by, la secţiunea interviuri.
seminarist Petru Ciobanu