-Scrisoarea pastorală a Administratorului Apostolic de Moldova Episcop Anton Coşa cu privire la întâia celebrare a Sf. Fecioare Maria ca patroană a Administraturii Apostolice de Moldova, 02 octombrie 2001, nr. 382/2001, Chişinău.

-Scrisoarea pastorală a Administratorul Apostolic de Moldova, Episcop Anton Coşa, cu privire la ridicarea la demnitatea de Dieceză a Administraturii Apostolice a Bisericii Romano-Catolice din Moldova, 05 decembrie 2001, nr. 462/2001, Chişinău.

-Scrisoarea pastorală a Episcopului de Chişinău Anton Coşa „Misiunea noastră – a fi martori ai iubirii divine pe pământul nostru” cu privire la celebrarea solemnităţii Preasfintei Fecioare Maria – Maica Bunului Sfat, Patroana Cerească a Episcopiei de Chişinău, 04 octombrie 2002, nr. 405/2002, Chişinău.

-Scrisoarea pastorală a Episcopului de Chişinău Anton Coşa cu ocazia celei de a 10-a aniversări de la înfiinţarea primei structuri centrale a Bisericii Romano-Catolice în Republica Moldova, 05 octombrie 2003, nr. 331a/ 2003, Chişinău.

Scrisoarea pastorală a Administratorului Apostolic de Moldova Episcop Anton Coşa cu privire la întâia celebrare a Sf. Fecioare Maria ca patroană a Administraturii Apostolice de Moldova, 02 octombrie 2001, nr. 382/2001, Chişinău.-

Dragi fraţi şi surori ai Administraturii noastre Apostolice!
Cu toţii avem un nume care, de regulă, ne aminteşte de un sfînt! Un sfînt pe care noi îl venerăm şi pe care îl comemorăm. Iar dacă avem posibilitatea, vizităm moaştele sale pentru a fi cât mai aproape de patronul nostru. Patronul al cărui nume îl purtăm ne însoţeşte pe parcursul întregii noastre vieţi, iar exemplul pe care ni-l dă despre viaţa creştinului ne îndeamnă să avem curaj de a ne parcurge viaţa cu aceeaşi fervoare. Ne încredem în ajutorul său, îi împărtăşim bucuriile şi necazurile noastre, având siguranţa că le va purta înaintea Domnului. Iată de ce cunoştinţele noastre despre patronul a cărui nume îl purtăm se compun, pe de o parte, din ceea ce ştim despre viaţa şi credinţa sa. Pe de altă parte, din relaţia noastră individuală cu el.
Într-o predică datând din anul 864 şi găsită acum 40 de ani în arhivele Vaticanului, se vorbeşte cu o deosebită profunditate şi pătrunzime despre semnificaţia cultului sfinţilor: „Nu ne putem uita la soare din cauza strălucirii sale. Dar ne îndreptăm privirea spre culmile care reflectă lumina lui. În acelaşi mod noi nu ne putem uita la Dumnezeu din pricina măreţiei Sale. Însă putem contempla şi cinsti puterea şi măreţia Lui care strălucesc în sfinţii săi. Tot ceea ce facem slăvindu-i facem spre slava Sa. Pentru că acesta este darul Său, care le permite să merite aceste cinstiri”. Cultul sfinţilor şi cultul sfântului al cărui nume purtăm sunt pentru noi importante şi preţioase. Cu atât mai mult, merită această cinstire Maria.
Anume chipul ei îl purtăm în inimă. El s-a format, pe de o parte, odată cu şcoala vieţii de care ne-au vorbit părinţii, învăţătorii, preoţii şi alţii, iar pe de altă parte, prin multitudinea evenimentelor din viaţa noastră. O tânără mamă care aşteaptă naşterea copilului său, cu siguranţă, va avea o relaţie deosebită cu Maria. Pentru că ea mulţumeşte odată cu Elizabeta pentru darul primit. Probabil că şi părinţii, preocupaţi pentru copii săi, îşi vor aminti de Maria care îl caută împreună cu Iosif pe fiul său de doisprezece ani. Iar cel care poartă o cruce grea cu siguranţă îşi va îndrepta privirea spre Maria, care stă sub cruce şi plânge. Cel care deplânge pierderea persoanei iubite caută mângâiere în imaginea Fecioare Maria cu Cristos în braţe.
„Faceţi orice vă va spune!” (In 2, 6) – acest sfat bun l-a dat Maria slujitorilor la nunta din Canna, nu departe de Nazaret, acelaşi sfat ne dă şi nouă Maria astăzi. Trăim astăzi timpuri grele în Moldova. Toţi oamenii caută căi noi. Îşi pun întrebarea: „Ce ar trebui să facem ca să ridicăm economia ţării, ca să depăşim sărăcia? Ce viitor ne aşteaptă; cum se vor dezvolta statul şi societatea? Ce este prioritar în viaţă, încotro duce viaţa mea? Ce va da sens vieţii mele şi îi va fi sprijin? În sfaturile cui ar trebui să mă încred?”
Suntem bucuroşi şi recunoscători că după 1989, din nou, în mica noastră Moldovă, care nu se prea bucură de atenţia politicienilor occidentali, vin oameni din Occident. Ei au văzut greutăţile noastre şi au început să ne ajute şi să ne susţină. Ajutoarele umanitare ne permit să-i ajutăm pe cei săraci şi suferinzi. Dar, oricât de importante nu ar fi ajutoarele umanitare, în crearea structurilor bisericeşti întrebarea: „ce este totuşi prioritar în viaţă” – rămâne deschisă. Cred că îndemnul dat slujitorilor de Maria este cel mai bun pentru noi: să facem tot ce ne cere Isus Cristos! Acest îndemn este adresat fiecăruia dinte noi: tată şi mamă, tânăr şi copil, muncitor, dar şi şomer, tineri şi bătrâni, acelora dintre noi care sunt veseli şi celor trişti.
Bunul sfat al Mariei este folositor tuturor în orice împrejurări. El este un îndemn nu numai pentru celebrările bisericeşti şi pelerinaje, el este un sfat de viaţă şi în afara pereţilor protectori ai bisericii, acolo unde nouă, creştinilor, uneori, în condiţii date, ni se pare că este greu de trăit principiile credinţei adevărate.
„Faceţi orice vă va spune!” (In 2, 6) Prin acest îndemn, Maria anticipează ceea ce Isus avea să spună ucenicilor săi: „Mama şi fraţii mei sunt cei ce ascultă şi fac cuvântul lui Dumnezeu” (Lc 8, 21), sau „Fericiţi cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”. Aceste cuvinte Isus le spune în legătură cu Mama Sa. Prin îndemnul făcut slujitorilor Maria indică esenţa comportamentului creştin: „Faceţi orice vă va spune!” (In 2, 6). Acest sfat ne spune: „Zidiţi-vă viaţa pe Evanghelie! Priviţi la Isus Cristos, Cel care dăruieşte viaţa veşnică şi urmaţi-L! Alături de El viaţa va fi un succes – chiar dacă sunt atâtea suferinţe. Nu vă mai căutaţi fericirea în utopicele grădini edenice ale materialismului! Nu trăiţi din nou o viaţă fără sens!”
Dar cum putem realiza: faceţi ce vă va spune? Este foarte simplu – ne-ar spune Maria – luaţi în serios cuvintele lui Isus Cristos, nu le citiţi şi nu le ascultaţi ca pe o veste ştiută de toţi, străduiţi-vă să le transpuneţi, una câte una, în viaţă. Îndemnul Mariei este pentru noi, în Administratura Apostolică, o invitaţie de a forma comunitatea în care suntem introduşi de către Dumnezeu în Duhul Său.
Concludem că El se adresează fiecăruia din noi cu chemarea de a trăi acasă şi în comunitate un mod de viaţă în Isus Cristos care să devină fermentul înnoirii Bisericii şi a lumii. Acolo unde deja se depun aceste eforturi se pot vedea orizonturile Împărăţiei Cerurilor. Am putut de nenumărate ori să văd cum o viaţă cu adevărat creştină este convingătoare pentru alţii, pentru că o astfel de viaţă iradiază speranţă. Iar o astfel de speranţă atrage şi pe alţii, care vin la noi, în micile noastre comunităţi, pentru că pot experimenta aici o realitate nemaiîncercată până atunci.
Ei nu pot exprima aceasta prin cuvinte, dar o simt: vecinătatea lui Isus Cristos. Isus Cristos odată a spus: „Unde doi sau trei se adună în numele meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”. Isus Cristos este în mijlocul nostru dacă primim în inima noastră bunul sfat al Mariei şi vom trăi astfel şi ne vom apăra unul pe altul astfel cum ne-a învăţat El. Maria, prin exemplul vieţii ei, ne-a arătat că o astfel de viaţă este posibilă. De aceea pe bună dreptate ea este numită „prima creştină” şi este exemplu pentru toţi ucenicii lui Cristos.
Dacă în viaţă vom fi puşi în situaţii fără ieşire, dacă ne vom întreba: ce să fac, cum să mă comport în continuare?, acel moment este cel mai potrivit pentru a ne aminti de Maria şi de viaţa ei alături de Isus Cristos.
În viaţa ei vom găsi răspunsurile. Toate acestea, după multe discuţii cu Nunţiul nostru, cu preoţii şi prietenii noştri m-au condus la gândul de a cere Sfântului Părinte Papei Ioan Paul al II-lea de a pune Administratura noastră Apostolică sub protecţia şi patronajul Sfintei Feciore şi Născătoarei de Dumnezeu, care să fie cinstită cu numele de „Maria – Maica Bunului Sfat”. Cred că acest nume le cuprinde pe toate celelalte pe care le poartă Maria. Ajutorul creştinilor, tămăduitoarea bolnavilor, mângâietoarea mâhniţilor – sunt numai câteva dintre ele.
Alegând-o pe Maria ca patroană a Administraturii noastre, ne gândim în primul rând la Biserică, creaţia lui Isus Cristos, ne gândim ca Biserica din ţara noastră să crească, să strălucească din ce în ce mai mult ca o „cetate aşezată pe înălţimi” (Mt 5, 14), ca ea să pătrundă în sufletele tuturor oamenilor ca un ferment (Mt 13, 33). Pentru noi este esenţial ca Isus Cristos să fie în noi, ca noi să fim în unitate cu El şi să împlinim cuvintele Sale. Punându-ne sub patronajul Mariei, o facem pentru ca ea să ne pregătească pentru viaţa în Cristos. Maria este Mama lui Isus Cristos. Dar ea este şi mama noastră. Sf. Augustin a spus aceste cuvinte: „Cu adevărat Maria este şi mama trupului lui Cristos, care suntem noi”. Alegând-o pe Maria ca patroană a noastră alegem să fim copiii ei şi să fim sub protecţia ei.
Bunul sfat: „Faceţi orice vă va spune!” (In 2, 6) – vine de la Maria, cea care ne iubeşte şi pe care o iubim şi noi şi o cinstim ca mamă. Împreună cu ea, reuşim şi noi în Moldova, în spiritul Evangheliei, să rezolvăm acele probleme, care stau astăzi în faţa noastră. Împreună cu ea, găsim răspunsurile la multe întrebări cu privire la viaţa personală, la căsătorie şi familie, despre biserică şi despre societatea actuală din ţara noastră. Împreună cu ea, reuşim să adunăm comunitatea noastră într-o singură familie creştină. Tot ea ne va ajuta să construim şi unitatea cu fraţii şi surorile din Biserica Ortodoxă, despre care Isus se roagă prin suferinţele şi moartea sa (Cf. In 17, 20-26).
Maria este cinstită ca „Maica Bunului Sfat” la 11 octombrie. Este ziua în care, şi după Conciliul Vatican II se celebra comemorarea maternităţii Mariei. O mamă îşi cunoaşte fiii, cunoaşte grijile şi nevoile lor, preocupările şi suferinţele, părţile lor tari şi slabe. Ea îi susţine cu sfatul şi cu ajutorul său aşa cum face şi Maria. În felul său unic. De aceea vom celebra de acum înainte în această zi patronajul „Mariei – Maicii Bunului Sfat” în toate comunităţile ecleziale ale Administraturii noastre.
Episcop Anton Coşa, Administrator Apostolic de Moldova

Scrisoarea pastorală a Administratorul Apostolic de Moldova, Episcop Anton Coşa, cu privire la ridicarea la demnitatea de Dieceză a Administraturii Apostolice a Bisericii Romano-Catolice din Moldova, 05 decembrie 2001, nr. 462/2001, Chişinău.-

Dragi fraţi şi surori,
După cum bine ştiţi la 27 octombrie anul acesta Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a ridicat Administratura Apostolică de Moldova la rangul şi demnitatea de Dieceză, iar la 8 decembrie a.c. Nunţiul Apostolic în Republica Moldova, Mons. Karl-Josef Rauber, în cadrul unei Sfinte Liturghii pontificale celebrate în Catedrala “Providenţa Divină” din Chişinău a făcut publică ştirea. Acest eveniment istoric în viaţa Bisericii noastre locale ne oferă ocazia să reflectăm cu gratitudine la trecut şi să privim cu o mai temeinică speranţă în viitor.
Prin înfiinţarea Administraturii Apostolice în 1993 s-a pus capăt unei situaţii de provizorat care dura de mai mulţi ani, iar Biserica Catolică din Moldova a căpătat o structură solidă şi vizibilă vestind astfel începutul promiţător al unui nou timp de evanghelizare. În toţi aceşti ani Biserica noastră, călăuzită şi întărită de Duhul Sfânt, a reuşit să vindece multe răni sufleteşti şi trupeşti provocate de regimul ateist şi totalitarist din trecut, câştigând în felul acesta respectul nu numai al bunilor noştri credincioşi, dar şi al altor Biserici şi comunităţi eclesiale ca şi al autorităţilor civile. Putem afirma că ne bucurăm acum de stabilitate chiar dacă ne mai confruntăm încă cu multe dificultăţi, mai ales materiale, precum şi cu tensiuni sporadice în anumite segmente ale vieţii noastre de fiecare zi. Constatăm cu bucurie progresul realizat în reconstruirea structurilor bisericeşti şi în normalizarea vieţii religioase. Toate acestea sunt impresionante dacă ne gândim că aproape întreaga noastră activitate apostolică a trebuit să înceapă de la zero.
Pentru toate acestea suntem recunoscători în primul rând bunului Dumnezeu care a înzestrat cu înţelepciune şi curaj “turma sa cea mică” în pelerinajul ei pământesc spre patria cerească. Gândul meu plin de gratitudine şi admiraţie se îndreaptă apoi spre dragii mei colaboratori, preoţi şi surorile care au lăsat ţările lor de origine dedicându-se cu generozitate muncii misionare pe pământul moldav în cel mai autentic spirit al solidarităţii şi comuniunii eclesiale. Cristos Domnul s-a folosit de sacrificiile şi eforturile voastre pentru a împlini lucrarea sa de mântuire a omenirii în mijlocul acestui popor atât de încercat. La rândul lor, bunii noştri credincioşi ne-au primit cu bucurie ca pe nişte vestitori ai mesajului divin şi ne-au sprijinit fiecare după puterile lor în munca noastră. Nu în ultimul rând mă gândesc cu recunoştinţă la numeroşii noştri binefăcători care au fost sensibili la nevoile noastre şi au ieşit în întâmpinarea lor prin rugăciune şi ajutor material.
Înfiinţarea Diecezei de Chişinău constituie însă pentru noi şi un nou început. Mă gândesc la Biserica noastră locală ca la grăuntele de muştar despre care ne vorbeşte Isus în Evanghelia după Sfântul Matei (Mt 13, 31-32). Comunitatea noastră este în mod simultan grăuntele şi planta de muştar; trăim, dacă ne putem exprima astfel, în acelaşi timp şi Vinerea Mare şi Paştele. Chiar dacă am crescut şi am progresat, nu devenim niciodată o plantă de muştar pe deplin matură pentru că în acest caz la un moment dat ar trebui să ne uscăm şi să murim. Suntem însă în fiecare moment sămânţa mică de muştar plantată de Dumnezeu în acest pământ şi de aceea ne aflăm mereu înaintea unui nou început, care are avantajul de a conţine şi speranţele sale caracteristice.
Prin consacrarea episcopală am fost constituit urmaş al Apostolilor prin Duhul Sfânt pe care l-am primit în dar; prin aceeaşi consacrare mi s-a conferit, împreună cu funcţia de a sfinţi, şi funcţiile de a învăţa şi a conduce poporul lui Dumnezeu (LG 21; CD 11). Prin numirea mea ca episcop al Diecezei de Chişinău am primit întreaga putere ordinară, proprie şi imediată, necesară pentru a-mi exercita funcţia pastorală în mijlocul acestei porţiuni a poporului lui Dumnezeu care este Episcopia de Chişinău. Ca episcop, sunt chemat să conduc Biserica locală încredinţată mie, în calitate de vicar şi delegat al lui Cristos, prin sfaturi, îndemnuri, exemplu, dar şi prin autoritatea şi puterea sacră de care mă folosesc pentru a edifica Turma în adevăr şi sfinţenie, având mereu prezente în mintea şi inima mea cuvintele lui Cristos, care spune că acela care este mai mare trebuie să fie ca cel mai mic, iar cel care este în frunte, ca unul care slujeşte (Lc 22, 26-27; LG 27; CD 8, 11).
În împlinirea misiunii mele pastorale îi am ca şi colaboratori pe preoţii care sunt chemaţi să slujească Poporul lui Dumnezeu împreună cu episcopul lor. În virtutea sacramentului Preoţiei, după chipul lui Cristos, Marele Preot veşnic, ei sunt consacraţi pentru a propovădui Evanghelia, pentru a păstori pe credincioşi şi a celebra cultul divin, ca adevăraţi preoţi ai Noului Legamânt” (LG 28). Într-un mod asemănător, sunt sprijinit în munca mea pastorală de călugării şi călugăriţele prezente în Dieceza noastră. Prin mărturia vieţii lor consacrate şi prin activitatea apostolică specifică carismei fiecărui institut ei contribuie în mod vizibil la edificarea Poporului lui Dumnezeu.
În sfârşit Biserică vă cheamă pe voi, iubiţi credincioşi, să rămâneţi asociaţi episcopului vostru la fel precum Biserica este fidelă lui Isus Cristos şi Isus Cristos Tatălui, pentru ca toate să se armonizeze în unitate şi să sporească pentru mărirea lui Dumnezeu (2Cor 4, 15; LG 27).
Aflaţi în pragul acestui nou “timp”, care coincide cu începutul unui nou mileniu, ne întrebăm care este misiunea noastră acum. Pentru a răspunde la această întrebare, mă folosesc de îndemnul făcut poporului ales care se întorcea din robia babilonică: “Zidiţi casa lui Dumenzeu! (Ezdra 1, 3). Reconstruiţi casa Domnului! Aceasta este misiunea la care am fost chemaţi şi căreia trebuie să ne dedicăm cu toată fiinţa noastră. Misiunea fiecărui creştin este aceea de a edifica Biserica astfel ca prin Biserică anunţul mântuirii aduse de Cristos să ajungă la întreaga omenire. Creştinii sunt în acelaşi timp locuitori ai acestei lumi şi cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor. Chiar atunci când contribuie la edificarea societăţii pământeşti, atenţia creştinilor trebuie să fie îndreptată spre bunurile veşnice care constituie modele superioare, ce trebuiesc implementate în mod concret în viaţa de fiecare zi. Atunci când creştinii trăiesc cu adevărat învăţătura creştină, ei devin martori ai lui Cristos în lume şi contribuie efectiv la creşterea societăţii şi la deschiderea ei spre dimensiunea transcendentă a Împărăţiei lui Cristos, în care noua omenire îşi va găsi împlinirea.
Acest dinamism spiritual îşi trage puterea din participarea la viaţa sacramentală şi din rugăciune, cărora vă îndemn să le dedicaţi cât mai mult timp. Mai mult, vă îndemn asemenea Sfântului Apostol Paul, să transformaţi întreaga voastră viaţă în rugăciune şi în laudă adusă Domnului.
Iubiţi familia! Apăraţi şi promovaţi familia, această biserică domestică, primul sanctuar al vieţii. Acordaţi o deosebită atenţie pregătirii tinerilor pentru viaţa de familie. Fiţi alături de familiile din parohiile voastre, astfel ca părinţii să fie martori credibili ai iubirii lui Dumnezeu pentru copiii lor şi pentru întreaga comunitate creştină. Ocrotiţi viaţa ca pe un dar nepreţuit pe care Dumnezeu îl face nouă tuturor.
Promovaţi şi favorizaţi chemările la preoţie şi viaţa religioasă, care sunt un indicator al nivelului vieţii de credinţă al comunităţii creştine.
Dragi fraţi şi surori,
Atunci când eforturile voastre apostolice sunt scăldate în lacrimi, atunci când drumul devine abrupt şi pietros, gândiţi-vă la lucrurile bune pe care Dumnezeu le împlineşte folosindu-se de mâinile, cuvintele şi inimile voastre. El ne-a aşezat aici ca un dar pentru aproapele nostru. Să fim mereu vrednici de aceasta misiune.
În încheiere vă încredinţez pe toţi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, Patroana diecezei noastre. Fie ca ea să ocrotească întreaga noastră comunitate şi să ne ajute să fim generoşi în mărturisirea credinţei noastre astfel ca Vestea cea Bună adusă de Fiul ei sa fie vestită tuturor.
Episcopul vostru,
+ Anton Coşa
Această scrisoare se va citi în Duminica a II-a din Advent – 09 decembrie 2001, la toate liturghiile în loc de predică sau înainte de binecuvântarea finală.
Mons. Aleksander Suchan, Vicar general

Scrisoarea pastorală a Episcopului de Chişinău Anton Coşa „Misiunea noastră – a fi martori ai iubirii divine pe pământul nostru” cu privire la celebrarea solemnităţii Preasfintei Fecioare Maria – Maica Bunului Sfat, Patroana Cerească a Episcopiei de Chişinău, 04 octombrie 2002, nr. 405/2002, Chişinău.-

Iubiţi credincioşi!
Peste cinci zile vom sărbători din nou Solemnitatea Preasfintei Fecioara Maria, Maica Bunului Sfat. Această sărbătoare ne este foarte dragă nouă, întrucît Sfîntul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, anul trecut, a proclamat Maica Bunului Sfat ca patroana cerească a Episcopiei noastre. Sub ocrotirea Ei alergăm. Ajutorul Ei îl cerem. Ascultăm de sfatul bun pe care Ea ni-l dă. Bunul sfat dat cu bucurie nuntaşilor din Cana Galileii s-a perpetuat de-a lungul mileniilor: „Faceţi tot ce vă va spune Fiul meu” (cf. In 2, 5).
În ziua de 11 octombrie a anului 2001, pentru prima dată am înălţat laude şi mulţumiri lui Dumnezeu prin mijlocirea Patroanei noastre. Înainte de toate ne-am rugat pentru Biserica noastră locală. Toţi cei care constituie această Biserică, împreună cu Episcopul, păstorul Ei, toţi preoţii, călugăriţele, copii şi tinerii, familiile, bătrânii şi bolnavii, îşi îndreaptă privirile către chipul Ei pentru a descoperi în viaţa lor calea cea dreaptă care duce la Isus.
În chipul Mariei noi am căutat şi mai căutăm acele trăsături care ar putea să fie pentru noi un model şio călăuză constanta a vieţii noastre, pentru a deveni mai buni în familiile noastre, în şcolile noastre şi la locurile de muncă, pentru a deveni mai buni în parohiile noastre şi în mănăstiri. Pentru ca noi, aflându-ne între oamenii pe care îi întâlnim zilnic pe acest pământ, aflându-ne în diferite localităţi de pe pământul moldav, să putem simţi că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (In 3, 16), încât „iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13, 1).
Aceasta este misiunea noastră, dragi fraţi şi surori! A fi pe pământ martori ai Iubirii Divine. Este mare nevoie de această mărturie a iubirii, astăzi, pe pământul nostru. Această mărturie este necesară oamenilor, care îşi pierd speranţa într-o viaţă mai bună. Ea este necesară acelora care în căutarea demnităţii lor şi pentru împlinirea muncii lor, în căutarea unei bucate de pine şi a perspectivelor de viaţă, caută motive pentru a-i urma pe cei care au părăsit deja aceste meleaguri. Aceşti oameni au nevoie de mărturia noastră; noi trebuie să devenim martorii a aceea că Dumnezeu a iubit lumea, că Dumnezeu într-adevăr ne iubeşte, aici şi acum.
Dumnezeu, în iubirea sa nemărginită, a creat lumea şil-a ales pe om să o stăpânească (cf. Gen 1, 3-31). Dumnezeu l-a binecuvântat pe om şi munca lui, pentru a se folosi de roadele acestui pământ şi de roadele muncii mâinilor sale. Dumnezeu a dat această binecuvântare pentru orice muncă şi pentru fiecare om de pe pământ. El n-a făcut nici o excepţie. Binecuvântarea este semnul iubirii Lui. Şi dacă însuşi Dumnezeu a iubit pământul nostru, înseamnă că şi noi trebuie să-l iubim. Noi avem un drept asupra acestui pământ. Noi trebuie să-l îmbogăţim prin munca noastră, să dobândim bogăţiile ascunse în măruntaiele pământului şi binecuvântările cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
Misiunea noastră este aceea de a fi martori ai Iubirii Divine pentru lume, pentru plaiul nostru. Este o misiune care trebuie realizată de fiecare ucenic al lui Cristos, în Biserica Lui. Biserica noastră este ocrotită de Preasfânta Fecioară Maria. Prin mijlocirea ei, noi ne rugăm pentru întregul nostru popor, indiferent cine crede şi cum crede în Cristos sau dacă crede în Dumnezeu. Să se înalţe necontenit rugăciunea noastră pentru pace şi armonie între oameni; să cerem înţelepciunea şi darul slujirii pentru conducători, iar darurile Duhului Sfânt pentru cei ce aleg destinele ţării. Să ne rugăm pentru iertarea reciprocă, pentru iubirea şi bunătatea reciprocă, pentru respect faţă de munca fiecărui om; pentru dreptatea socială. Să ne rugăm şi pentru pâine – pentru cei înfometaţi, pentru un loc de muncă pentru şomeri şi recompensarea echitabilă a muncitorilor. Pentru ca toţi să se simtă acasă, noi trebuie să avem grijă de această casă.
În ziua de 11 octombrie, vom sărbători pentru a doua oară solemnitatea Patroanei noastre, Preasfânta Fecioară Maria - Maica Bunului Sfat. Cu această ocazie vrem să începem pregătirea unei altei solemnităţi, pe care o vom celebra anul viitor. În anul 2003 se împlinesc 10 ani de când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat pe meleagurile moldoveneşti o structură ecleziastică stabilă. La 28 octombrie 1993 a fost înfiinţată Administratura Apostolică de Moldova şi totodată a fost numit şi un Administrator Apostolic. Trebuie să ne pregătim bine pentru sărbătorile care se apropie, pentru ca mulţumirea noastră să fie cît mai împlinită. Să înălţăm recunoştinţa noastră către Dumnezeu pentru tot ceea ce am realizat cu ajutorul harului Lui şi al Providenţei Sale. Ca să-i mulţumim cuviincios pentru toate darurile primite, înainte de toate trebuie să-i cerem sincer iertare pentru toate infidelităţile noastre. În acest sens, chem pe toţi credincioşii episcopiei noastre ca, începând din toamna anului curent, să facem o cercetare comună, sinceră a cugetului nostru. Să-i mulţumim pentru binele realizat în aceşti 10 ani, să ne îngrijim de el şi să-l dezvoltăm. Totodată suntem obligaţi să descoperim răul din noi, să cerem iertare pentru acest rău şi să-l excludem din viaţa noastră. Vă îndemn pe toţi să facem această cercetare a cugetului, începând cu mine însumi, cu toţi preoţii, călugării, călugăriţele, care au slujit şi continuă să slujească Bisericii din Republica Moldova. Vă îndemn, dragi credincioşi, să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu în adevăr, aşa cum suntem.
Maria este ajutorul nostru în ceea ce priveşte chemarea la sfinţenie pe care Bunul Dumnezeu o adresează fiecăruia dintre noi. „În timp ce Biserica îşi atinge în Preacurata Fecioară desăvârşirea, care o face să fie fără pată şi zbârcitură (cf. Ef 5, 27), credincioşii se străduiesc încă să crească în sfinţenie învingând păcatul. De aceea, ei îşi ridică ochii spre Maria...” (LG 65). Aşa cum după înălţarea lui Isus la ceruri, Maria susţinea Biserica cu rugăciunea şi prezenţa ei (cf. Fap 1, 14), aşa cum a continuat să o susţină de-a lungul secolelor, la fel Maria este alături de noi în zilele noastre. Şi astăzi, Maica Bunului Sfat - Mama noastră, este cu noi.
Cu bucurie vă aduc la cunoştinţă că la 20 august 2002, Guvernul nostru a recunoscut ridicarea Administraturii Apostolice la nivel de Dieceză, recunoscându-se oficial astfel Episcopia Romano-Catolică de Chişinău. Crearea Episcopiei de Chişinău reprezintă pentru Biserica noastră o nouă etapă în dezvoltarea ei, văzută ca o creştere firească într-o continuitate istorică. Această schimbare mai înseamnă dobândirea unei certe maturităţi, a unei capacităţi sporite de promovare a activităţilor apostolice; au crescut obligaţiile şi responsabilităţile.
Majoritatea dintre voi cu siguranţă ştiţi că, în momentul de faţă, pe lângă Catedrala din Chişinău se construieşte capela „Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat”. În această capelă se va afla Icoana Patroanei noastre. Cred că, prin ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor cu inimă generoasă, vom reuşi să o sfinţim anul viitor.
Pe voi toţi vă chem să vă rugaţi pentru această intenţie, ca şi pentru bisericile ce se construiesc la Râbniţa şi la Bălţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm ca vom începe construcţia bisericilor din Tiraspol şi Creţoaia. Rugăciunea noastră sinceră să-i cuprindă pe toţi aceia care au grijă de aceste lucrări ale Domnului, iar Bunul Dumnezeu să răsplătească toate eforturile lucrătorilor şi spiritul de sacrificiu al acelora care ne susţin.
Îi cer lui Dumnezeu daruri îmbelşugate şi din toată inimă vă binecuvântez: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
+ Anton Coşa, Episcop de Chişinău

Scrisoarea pastorală a Episcopului de Chişinău Anton Coşa cu ocazia celei de a 10-a aniversări de la înfiinţarea primei structuri centrale a Bisericii Romano-Catolice în Republica Moldova, 05 octombrie 2003, nr. 331a/ 2003, Chişinău.-

Dragi confraţi preoţi, dragi surori, iubiţi credincioşi,
La 23 noiembrie 1993, Sfântul Părinte Ioan Paul II înfiinţa o nouă entitate eclesiastică: Administratura Apostolică de Moldova. Acest fapt se înscria la acea vreme într-o acţiune mai amplă prin care Sfântul Scaun trebuia să refacă structura bisericească firească în largul spaţiu ex-sovietic, o dată cu destrămarea URSS. În curând dieceza noastră va atinge o importantă piatră de hotar: aniversarea a zece ani de la acest eveniment. Acest moment jubiliar este cu adevărat o minunată ocazie de a aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, pentru drumul pe care l-am străbătut până acum ca Biserică, ca Popor al lui Dumnezeu în această parte a lumii, pe pământul moldav. Jubileul de zece ani constituie în acelaşi timp o ocazie potrivită de a scruta viitorul, de a privi înainte pentru a vedea încotro se îndreaptă speranţele noastre şi de a răspunde în acest fel îndemnului Sfântului Părinte: Înaintaţi în larg!
Înfiinţarea Administraturii Apostolice de Moldova în 1993 nu înseamnă însă naşterea Bisericii Catolice pe aceste meleaguri. Celebrând acest jubileu, noi catolicii de astăzi suntem conştienţi că suntem privilegiaţii moştenitori ai înaintaşilor noştri care ne-au transmis în timp nepreţuita comoară a adevăratei credinţe. Se cuvine aşadar în acest moment aniversar să aducem cinstire creştinilor primelor veacuri şi misionarilor mileniului trecut care s-au ostenit să arunce sămânţa credinţei şi s-au îngrijit ca ea să prindă rădăcini şi mai ales să aducă roade. Dintre aceştia amintim cu pietate episcopii şi preoţii diferitelor dieceze sub a căror jurisdicţie ne-am aflat de-a lungul timpului: Moghiliov, Tiraspol, Iaşi şi Riga. Un loc important în memoria credinţei noastre îl ocupă călugării misionari, membri ai diferitor familii religioase, care prin renunţările şi munca lor au menţinut vie viaţa creştină catolică în această parte a lumii. Amintim de asemenea cu admiraţie şi respect creştinii care cu eroism au păstrat si transmis mai departe credinţa şi tradiţiile creştine în perioada regimului sovietic, ateu şi totalitarist, îndeosebi bătrânii şi bătrânele noastre care, în anumite locuri şi anumite situaţii, au înlocuit chiar pe preoţii arestaţi şi deportaţi.
Revenind la istoria recentă a Bisericii noastre locale, constatăm că prin înfiinţarea Administraturii Apostolice în 1993 s-a pus capăt unei situaţii de provizorat care dura de mai mulţi ani, iar Biserica Catolică din Moldova a căpătat o structură solidă şi vizibilă vestind astfel începutul promiţător al unui nou timp de evanghelizare. În toţi aceşti ani Biserica noastra, călăuzită şi întărită de Duhul Sfânt, a reuşit să vindece multe răni sufleteşti şi trupeşti provocate de regimul trecut, câştigând în felul acesta respectul nu numai al bunilor noştri credincioşi dar şi al altor biserici şi comunităţi eclesiale ca şi al autorităţilor civile. Toate acestea au fost posibile datorită în primul rând Providenţei lui Dumnezeu, care a înzestrat cu înţelepciune şi curaj turma sa cea mică în pelerinajul ei pamântesc spre patria cerească. Apoi, am fost privilegiaţi de a avea alături atâţia susţinători entuziaşti şi devotaţi, între care Sfântul Părinte ocupă primul loc prin atenţia şi dragostea pe care a arătat-o mereu micii noastre comunităţi. Inspiraţi de exemplul lui, reprezentaţii Sfântului Scaun în Moldova, care s-au aplecat cu deosebită atenţie asupra Bisericii noastre, văzând în ea un copil care are nevoie de un suport concret pentru a ajunge la maturitate. Aceeaşi disponibilitate generoasă ne-a fost arătată de către episcopii din ţările vecine, mai ales din România şi Polonia şi în mod cu totul deosebit diecezele de Iaşi, Przemysl şi Katowice, care ne-au sprijinit atât material cât mai ales personal, trimiţând lucrători vrednici în ogorul Domnului, în noile noastre structuri. Lor li se alătură diferitele familii religioase care au înţeles nevoile comunităţii noastre şi au răspuns în cel mai autentic spirit al solidarităţii eclesiale implicându-se activ în diferite sectoare ale activităţii apostolice. În primul rând, gândul meu plin de gratitudine şi admiraţie se îndreaptă apoi spre voi, dragii mei colaboratori, preoţi şi surori, fii şi fiice ale diecezelor şi familiilor religioase amintite mai sus, care aţi lăsat ţările voastre de origine şi v-aţi dedicat cu generozitate muncii de evanghelizare pe pământul moldav. La rândul lor, bunii noştri credincioşi ne-au primit cu bucurie ca pe nişte vestitori ai mesajului divin şi ne-au sprijinit fiecare după puterile lui în munca noastră. Ca un rod al tuturor acestor binecuvântări, în ultimii ani am trăit bucuria de a vedea cum din trunchiul bisericii noastre răsar lăstare tinere, vocaţii la preoţie şi viaţa religioasă. Până acum 4 preoţi şi 9 surori au intrat în rândul celor care se dedică muncii pastorale în dieceza noastră, iar alţii, provenind din parohiile noastre se află în alte dieceze sau în institute sau congregaţii care nu sunt prezente în dieceza noastră. Munca noastră ar fi fost mult mai dificilă fără sprijinul continuu şi susţinut al diferitelor grupuri de creştini din vestul Europei: grupuri de rugăciune, asociaţii de prieteni ai Moldovei constituite în scopuri umanitare, persoane particulare, organizaţii de binefacere care şi-au adus fiecare la timpul potrivit sprijinul generos şi dezinteresat la creşterea şi maturizarea bisericii noastre.
Privind în urmă, constatăm că drumul pe care l-am parcurs împreună în cei zece ani ca Biserică particulară este marcat în mod simultan de realizări şi eşecuri, de lumini şi umbre. Am fost şi încă suntem martorii unei adevărate renaşteri spirituale a credincioşilor noştri. Pentru foarte mulţi din credincioşii noştri calitatea vieţii spirituale a evoluat de la un creştinism pasiv la unul activ, de la un creştinism formal, de duminică, la unul dedicat trăirii continue a învăţăturii lui Cristos în familie şi societate. O evoluţie ascendentă a cunoscut şi procesul instruirii catehetice. La început timidă, astăzi cateheza este destul de bine organizată, mai ales la nivel parohial, fiind structurată pe criterii de vârstă şi limbă în funcţie de exigenţele fiecărei comunităţi în parte. Asistăm de asemenea cu bucurie la dezvoltarea mişcării tineretului catolic, care, prin participarea la diferite întâlniri internaţionale, naţionale şi locale, încearcă să se implice mai intens în viaţa Bisericii noastre locale. Un alt aspect pozitiv, recunoscut chiar şi de societatea civilă, este activitatea socială pe care Biserica noastră o desfăşoară în folosul categoriilor defavorizate ale societăţii în colaborare cu diferite asociaţii caritative din lume prin intermediul „Caritas” şi al centrelor sociale constituite în multe parohii ale noastre. Conştienţi de vocaţia la unitate a Bisericii, nu putem să nu amintim eforturile pe care le facem pentru a întreţine raporturi de fraternitate cu Biserica Ortodoxă în contextul în care majoritatea locuitorilor Moldovei aparţin acestei Biserici. Nu în ultimul rând, voim să menţionăm şi dorinţa noastră de a fi un partener de dialog cu autorităţile civile atât la nivel central cât şi la nivel local cu scopul de a oferi o evaluare corectă a situaţiei în care se află societatea şi care în mod direct afectează şi viaţa Bisericii şi de a găsi soluţii viabile pentru rezolvarea lor.
Această creştere în număr şi calitate a adus cu sine şi necesitatea dezvoltării infrastructurii bisericeşti în dieceza noastră. În decursul celor zece ani s-au construit, prin efortul propriu şi cu ajutorul acordat de binefăcătorii noştri, mai multe Biserici şi case parohiale, centre sociale şi pastorale, toate menite să fie în serviciul spiritual şi material al poporului lui Dumnezeu în Moldova. Ca o împlinire firească, Biserica noastră locală a fost ridicată la rangul şi demnitatea de Dieceză, iar păstorul ei a primit consacrarea episcopală chiar din mâinile Sfântului Părinte, în anul Marelui Jubileu al anului 2000, fiind astfel constituit urmaş al Apostolilor.
Alături de bucuria acestor aspecte luminoase, Biserica noastră trăieşte şi durerea umbrelor, dintre care aş vrea să le enumăr pe cele mai evidente: participare pur pasivă a multor creştini la viaţa Bisericii sau chiar absenţa lor totală, situaţia delicată în care se află multe familii divorţate şi recăsătorite ca şi numărul destul de modest al vocaţiilor la preoţie şi viaţa consacrată. Departe de a ne descuraja, aceste aspecte negative sunt un permanent îndemn de a redirecţiona şi adapta continuu mesajul evanghelic, mereu actual şi dătător de viaţă, pentru ca el sa ajungă la toţi cei cărora le este destinat. La aceasta se adaugă şi situaţia materială mereu precară a comunităţilor noastre, care au încă nevoie de ajutorul oferit de binefăcătorii noştri pentru a putea realiza cele mai multe din activităţile pastorale şi sociale.
Dragi fraţi şi surori,
Aniversarea pe care ne pregătim să o sărbătorim este într-un fel un punct de sosire, un moment în care ne oprim, privim în urmă la „copilăria” Bisericii noastre locale. La început lipsită de experienţă, dar nu de entuziasm, generozitate şi curaj, ea a crescut „în înţelepciune, statură şi în har” Cf. (Lc. 2,52). Aceeaşi aniversare este însă, în acelaşi timp, un indispensabil punct de plecare. Viitorul Bisericii Catolice din Moldova este încredinţat de către Providenţa Divină mâinilor noastre pentru a-l transmite mai departe generaţiilor viitoare. Avem în faţa noastră o responsabilitate şi o misiune grea şi extrem de importantă, aceea de a forma creştini maturi, conştienţi care să trăiască cu adevărat învăţătura lui Cristos, care să devină martori ai lui Cristos în lume şi să contribuie efectiv la creşterea societăţii şi la deschiderea ei spre dimensiunea transcendentă a Împărăţiei lui Cristos, în care noua omenire îşi va găsi împlinirea. Acest scop recere prezenţa unui cler autohton bine pregătit şi ancorat în tradiţia Bisericii şi a valorilor sănătoase a acestui popor, recere o viaţă consacrată autohtonă dedicată slujirii generoase şi totale în spiritul sfaturilor evanghelice. Toate acestea ne vor ajuta să creştem în conştientizarea mereu mai perfectă a propriei identităţi ca biserică locală în comuniune cu Biserica universală, noul popor ales al lui Dumnezeu.
Vă invit şi vă îndemn pe toţi să vă uniţi cu mine şi să dedicaţi timpul propus pentru celebrarea jubileului Diecezei noastre, rugăciunii intense şi aducerii de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a săvârşit în mijlocul nostru. Îndemn pe fiecare dintre voi să participaţi la cât mai multe din momentele Jubileului cu conştiinţa că sunteţi membrii unei Biserici vii, Popor al lui Dumnezeu.
În încheiere vă încredinţez pe toţi Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, Patroana diecezei noastre. Fie ca ea să ocrotească întreaga noastră comunitate şi să ne ajute să fim generoşi în mărturisirea credinţei noastre astfel ca Vestea cea Bună adusă de Fiul ei să fie vestită tuturor.
+ Anton Coşa, Episcop de Chişinău
Chişinău, 5 octombrie 2003, în ziua deschiderea Jubileului