Forum
Link-uri utile
str. Mit. Dosoftei 85
MD-2012, Chişinău
tel: 00 373 22.34.70
fax : 00 373 22.52.10
e-mail:episcopia@starnet.md

Stiri

“ZERO POVERTY, ACT NOW!”

Lumea în care trăim uită adesea sau chiar intenţionat omite să privească la categoria de persoane sărace şi fără adăpost. Astăzi 09.03.2010, Parohia romano-catolică din Stăuceni, împreună cu organizaţiile Caritas şi operele de ajutor social, s-au făcut glasul celor care nu mai au putere să strige după ajutor şi dreptate, resemnându-se doar să întindă mâna în speranţă că cineva îi vor lua în seamă.

 

La eveniment au participat Caritas Stăuceni, Caritas Moldova, organizaţia CULTUM, Cantina Socială, Centru Preşcolar, Casa sfântul Ştefan, Staţia Socială Stăuceni şi persoane sărace şi fără locuinţă.

 

Totul a început la ora 10.00, în Biserica romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Stăuceni, cu celebrarea Sfintei Liturghii prezidate de episcop Anton COŞA. În calitatea sa de păstor, în timpul predicii, a dorit să îndrepte atenţia celor prezenţi spre Dumnezeu, speranţa sigură a celor aflaţii în nevoi, atenţionând în acelaşi timp pe cei care îşi fac din lumea aceasta şi bunurile ei singurul scop al vieţii lor.

Se spune că adevărata bucurie se găseşte în lucrurile mici şi sincere. Aşa s-a întâmplat şi după Sfânta Liturghie când toţi au servit împreună un ceai cald şi o mică gustare, consumată în bucuria de „a da” şi de „a fi împreună”.

Nu au fost uitaţi nici cei care din cauza bolilor sunt „răstingniţi” la pat şi nu au reuşit să fie prezenţi. Ei au fost vizitaţi acasă de însuşi episcopul Anton COŞA şi colaboratorii operelor caritative prezente la eveniment, adresându-le un cuvânt de încurajare.