Campusul de vară pentru ministranţi, Chişinău 2010 - Reflecţii

În perioada (16 august 2010 – 23 august 2010) s-a desfăşurat un campus de vară pentru ministranţi în parohia Sf. Alois Scrosoppi . Au participat 15 ministranţi din parohiile: Bălţi (5), Stârcea (4), Grigorovca (2), Chişinău -Sf. Alois Scrosoppi (2), Chişinău - Providenţa Divină (1), Stăuceni (1).

Animatori: Pr. Diacon Lukasz Grochla, Pr. Diacon Mateusz Grochla şi Grzegorz Sarna, acolit, toţi din dieceza de Katovice, Polonia.

Cazarea ministranţilor şi a animatorilor a avut loc în Preseminarul diecezan din casa Providenţa Divină din Chişinău. Toate trei mesele au fost pregătite cu brio de bucătăria din Casa Providenţei.

Programul , activităţile, reflecţiile s-au desfăşurat în acord cu tema, Ministrantul – prietenul lui Isus.

Reflecţii din timpul campusului

Cine sunt ministranţii?

Prezenţa băieţilor lângă altar care ajută preotului la slujire, nu este întâmplătoare, nici nu fac prezenţă pentru a înfrumuseţa cadrul litrugic al slujirii. Prezenţa şi aportul lor este o adevărată slujire care trebuie preţuită ca atare. În acest sens s-a organizat un campus pentru ministranţi la nivel diecezan.

Dumnezeu niciodată nu e singur. El este mereu înconjurat de o mulţime de îngeri. În viziunea pe care a avut-o prorocul Isaia (cap 6), tronul Celui prea Înalt era înconjurat de o mulţime numeroasă de îngeri care cântau, lăudau, proslăveau pe Creatorul lor.

Fiul lui Dumnezeu când s-a născut şi a venit pe pământ a fost însoţit de îngeri şi i-au cântat Mărire. El putea să aibă mereu la dispoziţie o mulţime de îngeri care să-l ajute.

 Jertfa nesângeroasă a Mielului pe care însuţi Cristos a lăsat-o prin poruncă să se celebreze, nu o celebrează preotul singur. Lumea nevăzută a cerului învăluie altarul unde Cristos împreună cu îngerii continuă să aducă laudă Tatălui Veşnic. (Euharistein = a aduce laudă, mulţumire)

Ministranţii sunt semnul vizil al celor care slujesc lui Dumnezeu

Sfântul Ioan în cartea Apocalipsului, spune că în jurul altarului de Jertfă al Mielului, se află toţi cei care şi-au spălat hainele în sângele Mielului, sfinţii, martirii, mărturisitorii etc. Bisericile din stilul bizantin reprezintă mulţimea şi prezenţa sfinţilor la jertfa mântuitoare prin iconostas. Iconostasul însă rămâne icoană, lemn, aur sau argint sau culori.

Ministranţii însă sunt ca un iconostas viu.

Dumnezeu îi vrea pe oameni lângă El. Apropierea ministranţilor de altar exprimă dorinţa lui Dumnezeu de a-i avea pe oameni cât mai aproape de El. Şi mai aproape de El sunt cei mai puţin vinovaţi: copiii.”Îngerii lor privesc faţalui Dumnezeu”. De aceea se cade ca tot copilul să fie îndrumat să slujească la altar. Să li se vorbească de misterul inefabil al celebrării euharistice. (Părinţii să-şi îndrume odraslele să slujească cu bucurie la altar).

În timpul campusului pentru ministranţi la care am participat în calitate de gazdă, am observat că unii din cei 15 ministranţi erau perceptibili la cuvântul de ”taină”, ”mister”. Dar s-a şi văzut şi reversul, şi anume că nu erau familiarizaţi cu aceşti termeni. Se vedea că le lipseşte ceva şi nu ştiau cum să definească această lipsă. (Educaţie religioasă. nn)

În mintea mea s-a strecurat atunci titlul unei cărţi: ”Fascinaţia sacrului”. Da! De ce nu am crede că odată ce omul a ajuns la vârsta raţiunii nu ar fi capabil să perceapă şi sacrul? De ce nu am crede că şi ministranţii, care sunt atât de aproape de Taina Cristos, nu ar putea fi fascinaţi, interpelaţi de EL? Întrebarea este cum şi unde să vadă cei mici sacrul? Răspunsul este unul: în viaţa celor mai mari, părinţi, preoţi, profesori, politicieni.

Se pare că ne obişnuim cu lamentările de genul: ”oamenii, tinerii, copiii, generaţia nouă au pierdut simţul sacrului şi de aceea sunt mai puţin interesaţi de Biserică şi viaţă religioasă. Ca să pierzi ceva, trebuie să fi avut. Ori în aceste zile, vorbindu-le despre Cristos care este Taină, ministranţii erau oarecum interesaţi să audă şi despre aceste lucuri ca despre ceva nou. Şi atunci mai degrabă am putea spune că încă nu li s-a oferit îndeajuns, nu li s-a vorbit suficient despre sacru, despre sfinţenie. Sacrul se localizează mereu în lucruri vii, ține de viaţă şi nu de lucrurile materiale. De aceea se transmite nu prin obiecte, lucruri, dar prin viaţă, prin exemplu concred de viaţă. Care viaţă? Aceea care e cea mai apropiată de ei.

 De aici am realizat că prezenţa permanentă a clericilor în viaţa ministranţilor, a fost mai mult decât benefică. Campusurile pentru ministranţi îşi găsesc raţiunea de a fi tocmai prin trăirea comună a lui Isus cel Tainic, cel Sfânt, cu confraţii mai mari, diaconii şi preoţii.

Şi în primul rând cu părinţii...

 Pr. Ştefan Socaci