Episcopia Romano-Catolică de Chișinău versus proiectul de Lege ”Pentru modificarea şi completarea Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente”,
Răspunzând la invitația adresată de Ministerul Justiției cu privire la creearea grupului de experți pentru perfecționarea cadrului legal în sfera activităților religioase, Episcopul de Chișinău a reiterat disponibilitatea Episcopiei Romano-Catolice de Chișinău de a participa la acest proces, numindu-l ca delegat pe Diacon Edgar Vulpe, cancelar al Episcopiei.
În același timp, mons. Anton Coșa a trimis către președintele Comnisiei Parlamentare pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice o adresă cuprinzând un pachet de sugestii referitoare la proiectul de Lege ”Pentru modificarea şi completarea Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente”, aflat în dezbatere în Parlamentul R. Moldova. În document, pe lângă prezentarea concepției generale cu privire la dreptul la libertatea religioasă prin prisma binelui comun și a conviețuirii armonioase în societate, se propun spre ajustare câteva articole din actualul Proiect de lege, care să evite unele confuzii și inexactități de fond, dar și să permită clarificarea strategiei pe care o are statul cu privire la rolul organizațiilor religioase în societate.
Pentru o înțelegere mai precisă a punctelor de vedere pe care Biserica Catolică din R. Moldova le are referitor la Proiectul de lege mai sus menționat, reproducem textul integral al scrisorii.
* * *
Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice
Domnului deputat Vadim Mișin, președinte
Stimate Domnule Președinte ai Comisiei parlamentare,
Ca urmare a propunerii Dumneavoastră, Episcopia Romano-Catolică de Chișinău Vă transmite spre examinare sugestiile referitoare la proiectul de Lege ”Pentru modificarea şi completarea Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente”.
Înainte de a prezenta propuneri concrete, Vă rugăm să examinați concepția generală cu privire la religie prin prisma binelui comun și a conviețuirii armonioase în societate.
Dreptul la libertatea religioasă
Libertatea de conştiinţă şi religioasă îl priveşte pe om la nivel individual şi social. Dreptul la libertatea religioasă trebuie recunoscut în ordinea juridică și în cadrul legal. Libertatea a căuta adevărul şi a profesa propriile convingeri religioase sunt fundamentale pentru fiecare persoană umană. Și societatea, şi statul nu trebuie să constrângă o persoană sau un grup de persoane să acţioneze împotriva conştiinţei sale şi nici s-o împiedice să acţioneze în conformitate cu aceasta. Însă dreptul la libertatea religioasă nu este în sine un drept nelimitat. Limitele juste privind exercitarea libertăţii religioase trebuie să fie determinate pentru fiecare situaţie socială concretă cu prudenţă politică și civică, potrivit exigenţelor binelui comun și în conformitate cu ordinea morală obiectivă. În acest sens, pentru delimitarea justă a exercitării libertăților religioase, statul trebuie să aplice următoarele principii: apărarea eficientă a drepturilor tuturor cetăţenilor, grija pentru acea autentică pace publică ce constă într-o convieţuire orânduită în adevărată dreptate și ocrotirea a moralităţii publice.
Așadar, libertatea religioasă trebuie desfășurată într-un ”context juridic ferm”, în limitele binelui comun şi al ordinii publice şi, în orice caz, sub semnul responsabilităţii.
Ocrotirea ordinii morale
Libertatea de conştiinţă şi religioasă este primordială în raport cu recunoașterea sau nerecunoașterea cultelor de către autoritățile politice, înregistrarea sau neînregistrarea lor de către organisme ce reprezintă statul. Responsabilitățile politice și civice a statului în aceste domenii trebuie să se realizeze totdeauna în limitele ordinii morale, în vederea binelui comun și în conformitate cu o ordine juridică stabilită. Importanța ocrotirii ordinii morale, în vederea binelui comun, este incontestabilă și prioritară.
Autoritatea trebuie să promulge legi juste, în conformitate cu demnitatea persoanei umane şi cu imperativele raţiunii drepte: „Legea umană este lege ca atare în măsura în care este conformă cu raţiunea dreaptă şi derivă prin urmare din legea eternă. În schimb, când o lege este în contradicţie cu raţiunea, este numită lege nedreaptă; în cazul acesta însă încetează de a mai fi lege şi devine mai degrabă un act de violenţă”.
Autoritatea politică trebuie să recunoască, să respecte şi să promoveze valorile umane şi morale esenţiale care nu sunt bazate pe „majorităţile” de opinie provizorii sau schimbătoare, ci ele trebuie simplu recunoscute, respectate şi promovate ca elementele unei legi morale obiective şi ca punct de referinţă normativ al legii civile însăşi.
Binele comun
Din demnitatea, unitatea şi egalitatea tuturor persoanelor reiese principiul binelui comun la care trebuie să se raporteze fiecare aspect al vieţii sociale, inclusiv și expresia libertății religioase. Într-o societate binele comun nu constă în simpla sumă a bunurilor particulare ale persoanelor. Ca bine, al tuturor şi al fiecăruia în parte, este şi rămâne comun pentru că este indivizibil şi pentru că doar împreună poate fi dobândit, poate creşte şi poate fi păstrat, chiar şi în privinţa viitorului.
Responsabilitatea pentru binele comun revine nu numai persoanelor particulare, ci şi statului, deoarece binele comun este raţiunea de a fi a autorităţii politice.4 Statul, în realitate, trebuie să garanteze coeziune, unitate şi organizare societăţii civile a cărei expresie este, aşa încât binele comun să poate fi realizat prin contribuţia tuturor cetăţenilor.
Pentru a contribui în mod eficient la elaborarea unui cadru legal adecvat în sfera activităților religioase, pentru binele comun al societății moldovenești, precum și pentru precizarea și asigurarea drepturilor și asumarea responsabilităților atât pentru cetățenii țări, cât și pentru instituțiile de stat, Episcopia Romano-Catolică de Chişinău propune spre examinare următoarele:
1. în vederea excluderii confuziilor şi inexactităţilor se propune introducerea în art. 3 a noilor definiții, precum și precizarea celor existente, care vor exprima clar diferența fundamentală între organizație religioasă, cult sau confesiune, pe de o parte, și asociație obștească, pe de o altă parte. În primul rând, este important de definit noțiunile de religie, libertatea conștiinței, cult, spiritualitate, moralitatea publică, etica religioasă, credincios, slujitor al cultului și altele care sunt la baza oricărei activități cu caracter religios.
2. pentru a garanta cu adevărat și doar declarativ ceia ce este stipulat în art. 16 (3) cu privire la constituirea cultelor se propune:
2.1. suplinirea Articolelor 16 (4), 18 (1), 19 (1 b), 20 (2 a), 20 (2 b) cu următoarei sintagmă ”sau/și în conformitate cu normele canonice stabilite, prin decizia autorității ierarhice superioare”;
2.2. suplinirea Articolului 19 (1 c) cu sintagma ”sau în conformitate cu normele canonice stabilite, decizia (decretul) de constituire (de înființare) a autorității ierarhice superioare”;
2.3. ajustarea Articolului 19 (1 d) în următoarea redacție – ”lista fondatorilor sau credincioșilor cu semnăturile a cel puţin 100 dintre aceştia cetăţeni ai Republicii”;
2.4. noua redacție a Articolului 19 (7) – ”În cazul în care documentele de constituire prezentate de cultul religios nu corespund prevederilor prezentei legi şi exercitarea unor practici și ritualuri religioase aduc atingere intereselor societăţii, securităţii statului, vieţii şi sănătății fizice și psihice a oamenilor, care pun în pericol ordinea publică și contravin grav moralității publice sau drepturilor și libertăților altor persoane, Ministerul Justiţiei refuză înregistrarea cultului respectiv, indicând motivele refuzului. Semnatarii actului de constituire pot ataca decizia de refuz în instanţa de judecată;
2.5. suplinirea Articolului 20 (2 c) cu sintagma ”sau în conformitate cu normele canonice stabilite, decizia (decretul) de constituire (de înființarea) a autorității ierarhice superioare”;
2.6. ajustarea Articolul 20 (2 d) – ”lista fondatorilor sau credincioșilor, cu semnăturile a cel puţin 10 dintre aceştia cetăţeni ai Republicii Moldova”;
2.7. noua redacție a Articolului 20 (1 a) – ”hotărârea corespunzătoare a fondatorilor, sau în conformitate cu normele canonice stabilite, decizia (decretul) corespunzător al autorității ierarhice superioare, în condiţiile prevăzute de Codul civil”.
De asemenea, Vă prezentăm doar câteva comentarii relativ la articole concrete din Proiectul de Lege ”Pentru modificarea şi completarea Legii privind cultele religioase şi părţile lor componente”:
Articolul 15:
la alineatul (2), cuvîntul „cultelor” se înlocuiește cu expresia „entităţilor religioase” şi se completează cu o nouă propoziţie: „Entităţile religioase nu pot desfăşura activităţi cu implicaţie politică”;
Ce înseamnă ”activitate cu implicație politică”? Declarația unui conducător al unei organizații religioase, de exemplu în cadrul unei predici, sau poziția unui simplu membru cu privire la un act de guvernare (în cadrul activităților legislative sau ale executivului, de exemplu) poate fi considerat ca ”activitate cu implicație politică”? Noțiunea ”activităţile cu implicaţie politică”, nefiind bine explicată, poate fi folosită ca o pârghie împotriva activității cultelor în cadrul dezbaterilor politice. Biserica, fără a susține direct sau indirect vreo componentă politică, are obligația să se expună pe marginea tuturor aspectelor vieții publice, inclusiv în ceea ce privește viața politică, desigur, neimplicându-se în procesele electorale sau în luarea deciziilor politice.
La articolul 16:
se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins: „(6) Entităţile religioase pot utiliza în denumirea sa şi denumiri tradiţionale confesionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
Nu este de competența statului de a sugera entităților religioase folosirea denumirii altor confesiuni tradiționale. Acest articol constituie un amestec în treburile interne ale cultelor.
Articolul 17 se completează cu alineatul (4) cu următorul conţinut:
„(4) În entităţile religioase, calitatea de membru se consemnează. Entităţile religioase cu statut de persoană juridică sunt obligate să ţină Registrul de evidenţă a membrilor entităţii religioase.”
Organizațiile religioase care sunt fondate recent după modelul unor asociații obștești, cu siguranță nu au obiecții asupra acestui articol. Paradoxul însă constă în faptul că modelul de funcționare a acestor organizații religioase a fost aplicat pentru toate cultele, inclusiv pentru cele tradiționale. Biserica Romano-Catolică nu va obliga credincioșii săi să scrie cereri, după exemplu membrilor partidelor sau asociațiilor obștești. Iar ”Registrul de evidență a membrilor entității religioase” este un nonsens care devine o pârghie de influență și amestec a statului în activitatea religioasă.
Articolul 231. Avertizarea entităţilor religioase.
(1) În cazul constatării comiterii de către entităţile religioase a abaterilor de la prevederile prezentei legi şi/sau acelor statutare, Ministerul Justiţiei avertizează în scris entităţile religioase referitor la încălcările respective, solicitînd înlăturarea acestora în termene rezonabile .
(2) Drept temei pentru suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente poate servi:
...
alineatul (2) se completează cu litera f) cu următorul cuprins:
„f) implicarea în activităţi politice”;
Încă o dovadă evidentă că statul nu are o strategie clară despre rolul organizațiilor religioase. Pe de o parte organizația religioasă este considerată ca și oricare organizație necomercială iar dimensiunea morală și spirituală care caracterizează orice cult eliminată din acest context și nu este reflectată în prezentul proiect de lege. Pe de o altă parte sunt păstrate, ba chiar amplificate pârghiile de control și sancțiuni.
Stimate Domnule Președinte ai Comisiei parlamentare,
Respectarea dreptului la libertate de conştiinţă şi de religie și în general, o democrație, nu este doar rezultatul unei respectări formale a regulilor, ci rodul acceptări convinse a valorilor care inspiră procedurile democratice: demnitatea fiecărei persoane umane, respectarea drepturilor omului, binele comun ca scop şi criteriu de reglementare al vieţii publice. Dacă nu există consens general asupra acestor valori, semnificaţia democraţiei se pierde iar stabilitatea sa este compromisă. În mod fundamental, democraţia este o ”orânduire” şi, ca atare, un instrument, nu un scop. Caracterul ei moral nu este automat, ci depinde de conformitatea cu legea morală căreia trebuie să i se supună.
Exprimând speranța că observațiile prezentate vor fi luate în considerație, Vă asigurăm de asemenea în disponibilitatea noastră de a participa la nivel de experți pentru ajustarea și ameliorarea cadrului legal în sfera activității religioase, delegând pentru această misiune pe Părintele Diacon Edgar Vulpe, cancelarul Episcopiei Romano-Catolice de Chișinău.
Cu respect,
Episcop de Chișinău Anton Coșa
