În Duminica a IV a Paștelui, numită „a Bunului Păstor”, ne recunoaștem ca „poporul lui, turma pășunii sale” (Psalmul 99). Mielul, care a fost jertfit și a înviat din morți, este Păstorul nostru: pe El îl urmăm și facem deja parte din acea „mulțime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere”, pe care Ioan, în Apocalips (Lectura a II-a), o vede stând în picioare în fața tronului lui Dumnezeu.

Viziunea apostolului este grandioasă: cei care au crezut în Cristos „vin din strâmtorarea cea mare” și sunt „îmbrăcaţi cu haine albe”. Cei care îl urmează pe Isus trăiesc veșnic cu El.

Credem noi cu adevărat acest lucru? Profeția vieții veșnice este cuprinsă în darul botezului nostru, pe care liturghia de astăzi îl comemorează: în acea zi, după ce am murit împreună cu Cristos față de omul vechi, ne-am spălat păcatele în sângele său, ne-am îmbrăcat cu o haină albă, semnul sacramentului, și am primit înfierea pentru a învia împreună cu el. Viața veșnică este un dar pe care îl prețuim din prima clipă: nu există dușman care să ni-l poată lua. 

În Evanghelia după Ioan, Isus declară că el este Bunul Păstor, care își iubește oile și își dă viața pentru ele. „Nimeni nu le va răpi din mâna mea”, deoarece „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi”, iar „Eu şi Tatăl una suntem”.

Noi suntem oile sale: îi ascultăm cu adevărat glasul, așa cum spune Evanghelia de astăzi? Este viața noastră cu adevărat o viață a celor răscumpărați? Înțelegem că Isus este cel care ne salvează, așa cum un păstor își îngrijește turma, și că el își iubește toate oile și vrea să le conducă pe toate? Sau ne comportăm ca evreii din prima lectură (Faptele Apostolilor), ostili „mulțimii” pe care Paul, un păstor după modelul lui Cristos, „o convinge să rămână în harul lui Dumnezeu”?

Fidelitatea față de Învățător, ascultarea recunoscătoare a cuvintelor sale pentru a face voia sa, acțiunea promptă pentru a face binele: aceasta ne face discipoli, apostoli, păstori unii pentru alții. 

C. L.