Odată cu Duminica Floriilor intrăm în Săptămâna Sfântă. Suntem chemați să îl urmăm pe Isus, să îl contemplăm și să îl adorăm, să reflectăm asupra evenimentelor mântuirii.

În alte Evanghelii, mulțimea de oameni din toate categoriile sociale, prezentă la Ierusalim pentru sărbătoare, este cea care îl aclamă pe Isus; în Evanghelia după Luca, discipolii săi, deja numeroși, sunt cei care îl însoțesc de când a pornit „înaintând” spre Ierusalim.

Fariseii ar dori să îi reducă la tăcere pe acești discipoli și îi cer lui Isus să-i mustre. Dar dacă ar tăcea ei, le răspunde Isus, ar striga pietrele! Adevărul care este Cristos și pe care îl revelă el este contestat și combătut în fiecare epocă, dar rămâne singurul adevăr despre om. Isus este Regele și Mesia așteptat de Scripturi: cu el intrăm și noi în Ierusalim, unde se vor împlini profețiile.

În Duminica Floriilor celebrăm o liturghie bogată, pătrunsă de misteriul în care am intrat: Isus este Mântuitorul profețit de Isaia și de Psalmul 21, ale cărui cuvinte le repetăm în responsoriu, aceleași cuvinte pe care le va rosti pe Cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”

El este Dumnezeul făcut om pentru mântuirea noastră, care a trecut prin suferință și moarte pe cruce, este Cel înviat, Domnul (Lectura a II-a); jertfa sa, prin care ne-a smuls din păcat și moarte, este un preludiu al victoriei la care suntem cu toții chemați prin el. 

În Evanghelia de astăzi și în zilele premergătoare Triduum-ului și Paștelui, evenimentele mântuirii sunt relatate în detaliu, de la Cina Sfântă, amintirea pe care o repetăm în fiecare zi în Euharistie, la discursurile de final, la rugăciunea din Ghetsimani, la momentul când Isus a fost prins, la condamnare și Calea Crucii, de-a lungul căreia, în Evanghelia după Luca, Isus este urmat de femeile din Ierusalim.

Pe cruce, în Evanghelia după  Luca, Isus, Dumnezeul milostivirii și al iertării, îi dăruiește intrarea în paradis unuia dintre cei doi răstigniți împreună cu el, cel care îl recunoaște ca Rege chiar acolo, în batjocura lumii, în eșecul aparent, unde se arată că a sluji înseamnă a domni.

Fie ca și noi, asemenea discipolilor, femeilor și răufăcătorului devenit sfânt, să știm să-l urmăm și să-l contemplăm pe Rege, să fim cu el, în drum și pe cruce, și în el, deja prezent, să contemplăm zorii noi ai Învierii. 

C. L.