În timpul Postului Mare, liturgia cuvântului ne conduce treptat spre Paște. După tema apei vii și a setei de Dumnezeu, Evanghelia de astăzi ne vorbește despre lumină.

Isus întâlnește un om orb din naștere. Nu este vorba doar de o vindecare fizică: este un semn al unei realități mai profunde. Acest om reprezintă omenirea care trăiește în întuneric și are nevoie să-l întâlnească pe Cristos, lumina lumii.

Isus face un gest simplu și surprinzător: scuipă pe pământ, face tină cu salivă, pune tina pe ochi și îl trimite să se spele în piscina Siloe. Este un gest care amintește de creația omului în cartea Genezei. Este ca și cum Isus ar crea din nou, dând o nouă viață.

Dar adevăratul miracol nu este doar recuperarea vederii fizice. Este drumul de credință pe care o face omul orb. La început, el vorbește despre Isus ca despre „un om”. Apoi îl recunoaște ca „profet”. În cele din urmă, ajunge la o mărturisire de credință: „Cred, Doamne”, și se închină înaintea lui Isus.

Aceasta este calea fiecărui creștin: să treacă de la întuneric la lumină, de la cunoașterea superficială la credința vie.

Paradoxal, în timp ce orbul vindecat vede din ce în ce mai clar, fariseii – care cred că văd – rămân prizonieri ai certitudinilor lor și devin orbi spiritual. Isus încheie cu cuvinte puternice: „Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”. 

Postul Mare este anume această cale: de a ne lăsa luminați de Cristos. Nu este suficient să avem ochii deschiși; trebuie să ne deschidem și inimile către lumina Evangheliei. 

C. L.