Isus ne îndeamnă să ne rugăm mereu, fără să obosim. Rugăciunea este suflul credinței: fără rugăciune, viața creștină moare, devine fragilă, își pierde puterea.

În timpul bătăliei împotriva lui Amalec, Israel câștigă numai atâta timp cât Moise ține mâinile ridicate în rugăciune. Dar Moise nu poate face acest lucru singur: Aaron și Hur îl susțin. Rugăciunea nu este niciodată doar individuală; este întotdeauna și rugăciunea comunității.

Isus relatează parabola văduvei care nu renunță în fața judecătorului. Prin insistența ei, ea obține dreptate. Așa ar trebui să fie rugăciunea noastră: perseverentă, încrezătoare, sigură că Dumnezeu ascultă. Dumnezeu nu este un judecător indiferent: el este un Tată care ne cunoaște nevoile și răspunde cu iubire.

Sfântul Paul îi amintește lui Timotei că rugăciunea își găsește puterea în cuvântul lui Dumnezeu.

Scriptura este cea care hrănește credința și susține perseverența. O comunitate care se roagă și ascultă cuvântul devine stabilă, puternică, misionară. 

Înțelegem astfel ce înseamnă să ne rugăm mereu. Nu numai în biserică, ci în fiecare moment al zilei. Rugăciunea susține cateheza, tinerii, caritatea: fără ea, totul rămâne o organizare fără conținut. A ne ruga mereu înseamnă a avea încredere chiar și atunci când nu vedem imediat roadele.

Isus se întreabă: „Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” Adevărata credință este cea care dăinuie, care știe să se roage fără oboseală, care așteaptă cu încredere momentul potrivit al lui Dumnezeu.

Este important ca fiecare familie să găsească un moment zilnic de rugăciune comună. Parohia ar trebui să valorizeze adorația euharistică și rugăciunea Rozariului. Tinerii ar trebui să descopere că rugăciunea este adevărata forță a credinței. 

C. L.