Liturgia din această duminică ne prezintă trei femei, diferite între ele, dar toate capabile de rodnicie: Sara, soția lui Abraham (Lectura I), Maria și Marta (Evanghelia), surorile lui Lazăr (Ioan 11).

Lecturile ne învață că „a locui în casa Domnului” (Psalmul 14, responsorial), a primi prietenia lui înseamnă a găsi „unitatea” în dimensiunile multiple ale vieții noastre cotidiene, a fi „desăvârșiți” în el.

Mântuirea se manifestă în Abraham și Sara, un cuplu binecuvântat și „vizitat” de Dumnezeu Treime: în timp ce patriarhul „şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei. Şi-a ridicat ochii, a privit şi, iată, trei bărbaţi stăteau în picioare”: Abraham recunoaște că este Dumnezeu, se prosternează, îi cere Domnului să rămână cu el; o implică pe Sara, soția sa, pentru ca împreună să se închine Domnului. 

Binecuvântarea lui Dumnezeu, care este întotdeauna viață din belșug, deja făgăduită lui Abraham (Geneza 12 și 15) și amândurora (17), este acum reînnoită în soția bătrână și sterilă: se va naște Isaac, prefigurarea lui Isus.

Isus ajunge la casa Martei și a Mariei într-o zi obișnuită. Același lucru ni se întâmplă și nouă: în fiecare zi el vine, în mod obișnuit, când și noi ne simțim obosiți și descurajați, și aduce noutatea mântuirii sale. Putem recunoaște că el ne vizitează „în timpul arşiţei zilei” (Geneza 18:1)? Sau oboseala, angajamentele, descurajarea și grija de a gestiona totul ne distrag de la binecuvântarea vizitei sale? Știm noi, ca Abraham și Sara, ca Marta și Maria, cum să îl onorăm, să îl facem să rămână cu noi? Știm cum să recunoaștem și să alegem „partea cea bună”, să „stăm la picioarele lui Isus” și să-i „ascultăm cuvântul”? Nu este vorba de a merge cine știe unde, de a-l căuta pe Dumnezeu în locuri îndepărtate, de a face lucruri extraordinare, nici de a neglija viața de zi cu zi, ci de a savura prezența sa în ea, de a rămâne cu Isus în timp ce suntem cufundați în viața noastră și de a ne opri pentru a fi cu Domnul. 

C. L.