„Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!”

Evanghelia de duminică ne îndeamnă să contemplăm credința tăcută a lui Iosif, omul drept care devine păzitorul misterului lui Dumnezeu. El se află în fața unei situații de neînțeles din punct de vedere uman: Maria, logodnica sa, este însărcinată. Iosif nu înțelege, dar nu judecă; nu acuză, ci alege tăcerea și discreția.

Într-un vis, îngerul îi vorbește și îi dezvăluie planul lui Dumnezeu: „Nu te teme... ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!” Dumnezeu îi încredințează misiunea de a fi tatăl pământesc al Fiului etern, păzitorul Maicii și al Misterului. Și Iosif crede, ascultă, are încredere.

Iosif este un om care ascultă și are încredere, un model al celui care se lasă călăuzit de Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelege. Credința lui este alcătuită din tăceri pline de prezență, din ascultare tăcută, din alegeri născute din iubire. Îngerul îi spune: „Nu te teme”. Sunt aceleași cuvinte pe care Dumnezeu le adresează fiecărei persoane când o cheamă să aibă încredere. Prin „da”-ul său tăcut, Iosif devine ocrotitorul speranței, un semn că Dumnezeu lucrează și prin slăbiciunea umană. 

Se apropie Crăciunul, iar această pagină ne pregătește să înțelegem esența lui: Dumnezeu intră în istorie prin încrederea unui bărbat și disponibilitatea unei femei. Maria primește; Iosif ocrotește. Amândoi ne învață că adevărata credință este atât docilitate, cât și curaj.

Doamne Isuse, tu care ai ales să te naști în tăcerea unei case simple, dă-ne credința lui Iosif, care nu cere explicații, ci are încredere. Fă ca în momentele întunecate să nu fugim, ci să știm să așteptăm lumina ta. Fă-ne capabili să acceptăm planurile tale chiar și atunci când nu le înțelegem, să ocrotim prezența ta ca Iosif și să ne trăim vocația cu fidelitate și iubire. Amin.

Să-l contemplăm pe Iosif în tăcerea lui: o privire blândă, mâini harnice, o inimă care crede. El nu vorbește, ci ascultă; nu cere explicații, ci primește. Chipul său reflectă răbdarea lui Dumnezeu, care știe să aștepte încrederea omului.

S-o contemplăm pe Maria lângă el și, între ei, Misterul care crește: viața lui Dumnezeu care se face trup. În tăcerea casei din Nazaret, visul cerului se împlinește.

Să cultivăm tăcerea ca loc de ascultare a lui Dumnezeu. Să trăim credința noastră ca încredere și ascultare, nu ca un control. Ca și Iosif, să ocrotim oamenii și situațiile care ne sunt încredințate. Să aducem seninătate acolo unde domnește frica și speranță acolo unde este așteptare. Ca și Iosif, și noi suntem chemați să-l ocrotim pe Dumnezeu care vine, să pregătim în inimile noastre și în comunitățile noastre casa în care Cuvântul se face trup. 

C. L.