„Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta! Iar el i-a spus: Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!”

Ne aflăm la finalul anului liturgic. Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează istoria drumului spre Calvar, unde Isus, în aparenta sa înfrângere, își revelează regalitatea divină. El nu este încoronat cu aur, ci cu spini. El nu stă pe un tron, ci pe cruce. Totuși, tocmai acolo se manifestă ca Rege al iubirii și al milostivirii.

Oamenii îl privesc, conducătorii îl batjocoresc, soldații îl insultă. Lângă el se află doi tâlhari: unul îl insultă, celălalt îl recunoaște. Tâlharul pocăit rostește una dintre cele mai simple și mai sincere rugăciuni din Evanghelie: „Isuse, aminteşte-ţi de mine...”.

Iar Iisus îi răspunde cu cea mai mare făgăduință: „Astăzi vei fi cu mine în paradis!”

În această întâlnire între două cruci – cea a lui Cristos și cea a tâlharului – se află esența Evangheliei: regalitatea lui Isus nu este dominație, ci mântuire oferită celor care au încredere în el.

Tronul său este crucea, puterea sa este iertarea, victoria sa este iubirea care nu se supune răului.

„Tâlharul bun” ne reprezintă pe fiecare dintre noi atunci când ne recunoaștem limitele și ridicăm privirea spre Cristos. Iar Isus, care domnește nu cu forță, ci cu milostivire, primește fiecare inimă pocăită, chiar și în ultimul moment. Domnia lui nu exclude pe nimeni: este domnia celui care slujește, care iartă, care mântuiește.

Doamne Isuse, Rege al universului și Rege al inimii mele,
amintește-ți de mine când credința mea se clatină,
când durerea mă apasă, când mă simt pierdut.
Tu domnești de pe tronul crucii,
nu pentru a judeca, ci pentru a iubi și a mântui.
Fă-mă vrednic să te recunosc precum tâlharul cel bun,
să-ți spun cu sinceritate: „Aminteşte-ţi de mine”.
Și fă ca fiecare zi a vieții mele să devină un act de iubire pentru împărăția ta de pace.

Să-l contemplăm pe Cristos pe cruce. Să privim mâinile lui deschise, chipul lui marcat de durere, dar plin de blândețe. În el, puterea devine slujire, gloria devine milostivire, regalitatea devine îmbrățișare. Și în tăcerea inimii, să răsune făgăduința care dă speranță fiecărei persoane: „Astăzi vei fi cu mine în paradis!”

Să-l primim pe Cristos ca Rege nu numai cu cuvintele, ci și cu viața noastră. Să aducem iubirea lui acolo unde domnesc ura și indiferența. Să alegem blândețea, iertarea, compasiunea. Fiecare faptă bună este o părticică din împărăția lui care crește în istorie. 

C. L.