Isus se îndreaptă spre Ierusalim și știe că se îndreaptă spre jertfa Crucii, preludiu și cale către gloria Învierii. Întreaga liturgie insistă asupra chemării universale la sfințenie, la o mântuire „pregătită înaintea tuturor popoarelor” prin jertfa lui Cristos, „lumină pentru a lumina neamurile și gloria” poporului Israel (cf. Luca 2,32).

Lectura I (Isaia 66) ne oferă făgăduința Domnului: „Vine timpul să adun toate neamurile şi limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea” și o vor „vesti”; „voi lua şi dintre ei preoţi şi leviţi”. Mântuirea se adresează fiecărei ființe umane: fiecare dintre noi este chemat, prin puterea Botezului, să „fie sfânt” (cf. Leviticul 19,2; 1 Petru 1,16), să-l poarte pe Cristos și să fie slujitor și vestitor al mântuirii.

Isus în Evanghelie confirmă ceea ce Scriptura a profețit de-a lungul secolelor: „Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu”. Cristos a venit să împlinească planul inițial al Tatălui și să realizeze „o putere de mântuire” (cf. Luca 1,69), extinsă la întreaga lume.

În Evanghelie, „cineva” întreabă dacă cei mântuiți sunt puțini sau mulți. Isus nu răspunde: nu este vorba, de fapt, de a intra cu greu, prin sacrificii personale, privațiuni sau false idei de preeminență, în cercul celor puțini privilegiați, ci de a dobândi aceeași atitudine ca a lui Cristos, conștient că viața sa este o misiune pentru mântuirea lumii.

În același fel, viața fiecărui creștin este chemată să facă să strălucească lumina veștii celei bune și să trezească, chiar și în tăcere, în cei care îl privesc, chiar dacă sunt foarte departe de adevărul credinței, o întrebare serioasă despre sensul existenței și dorința profundă de a întâlni izvorul adevăratei bucurii.

Toți suntem chemați la sfințenie. 

C. L.