În această duminică, Evanghelia ne duce în miezul discursului lui Isus din timpul Cinei celei de Taină. Este un moment delicat: discipolii sunt tulburați, simt că ceva urmează să se întâmple. Iar Isus le spune: „Să nu se tulbure inima voastră!”

Aceste cuvinte nu sunt doar o mângâiere: ele sunt o cheie a vieții.

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Aceasta este una dintre cele mai puternice afirmații din întreaga Evanghelie. Isus nu spune: „vă arăt o cale” sau „vă învăț un adevăr”. Ci afirmă: „Eu sunt”. Acest lucru schimbă totul și credința nu mai este o teorie, nu este o morală, ci este o legătură cu Isus. A-l urma pe Cristos înseamnă, prin urmare, a merge cu el (Calea), a avea încredere în el (Adevărul) și a primi de la el viața (Viața).

Isus ne deschide în față un orizont al speranței, prin care nu suntem destinați nimicului, dar viața noastră are un scop și suntem așteptați, și adaugă: „În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe... Mă duc să vă pregătesc un loc”. Aceasta înseamnă că viața noastră este gândită și dorită, astfel încât fiecare are un loc unic în inima lui Dumnezeu. 

Filip exprimă dorința fiecărui om: „Arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Iar Isus răspunde: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”. Dumnezeu nu este departe și are un chip: chipul lui Isus, care este milostivire, primire și dăruire de sine.

Isus încheie cu o făgăduință surprinzătoare: „Cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu”. Credința face viața rodnică, iar creștinul este un mărturisitor care continuă opera lui Cristos în lume.

Domnul ne îndeamnă la o alegere simplă și radicală: să nu căutăm multe căi, ci să ne încredințăm lui. 

C. L.