A fi smerit: ce înseamnă cu adevărat? Cum trăim smerenia autentică?

Liturghia de duminică ne oferă o interpretare care poate părea surprinzătoare: smerenia este o expresie a iubirii autentice, este o modalitate care ne permite să practicăm caritatea, cea mai înaltă și mai perfectă dintre virtuți (cf. 1 Corinteni 13,13). A fi smerit ne face iubiți în ochii lui Dumnezeu și ai oamenilor (Lectura I, Sirah); ne permite să-l iubim pe Domnul și pe frații și surorile noastre cu generozitate și plenitudine; ne eliberează de mândrie, viciul străvechi insinuat de dușman care, îndemnându-ne să vrem să fim ca Dumnezeu, a distrus relația noastră originară cu Creatorul (cf. Geneza 3); restabilește libertatea copiilor care au fost „desăvârșiți” în Isus, „mijlocitorul Noului Legământ”, „întâiul-născut al cărui nume este scris în ceruri” (Lectura a II-a, Evrei), care recunosc darurile primite de la Tatăl și le folosesc cu plinătate și rodnicie, fără a simți că le dețin sau a crede că sunt arhitecții lor.

Numai cu această atitudine putem accepta cu adevărat locul care ne-a fost atribuit de Mire (cf. Evanghelia), fie el primul sau ultimul, și putem construi, ca Maria, „umilă și înălțată deasupra tuturor creaturilor” (Dante Paradiso 33), o relație personală cu el, care „privește” și binecuvântează „umilitatea slujitorilor săi”, „împrăștie pe cei mândri, răstoarnă pe cei puternici de pe tronurile lor și înalță pe cei umili” (cf. Magnificat, Luca 1,46-55).

Numai smeriți putem iubi cu adevărat, și numai în iubire suntem cu adevărat mari: Isus ne dă exemplul, El care „este Dumnezeu” și „s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat” (cf. Filipeni 2, 6-8).

Isus ne învață astfel să iubim și în cele mai grele situații (fie că este vorba de neînțelegeri în familie sau la locul de muncă, de boală, de eșecul unui proiect, de o nedreptate flagrantă suferită pentru iubire) și să perseverăm în a rămâne cu Isus tocmai în timp ce ne aflăm în acel loc, știind că tocmai acolo el ne iubește într-un mod special.

El ne învață, de asemenea, să ne lăsăm a fi desăvârșiți de el pe calea smereniei, învățând să ne purificăm intențiile iubirii noastre: nu ne iubim fratele dacă așteptăm o răsplată de la el; iubirea este adevărată numai dacă este liberă. 

C. L.