Solemnitatea Preasfintei Treimi ar putea părea dificilă, aproape abstractă, însă Evanghelia acestei duminici ne oferă o soluție simplă și profundă: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său”. Dumnezeu este iubire. Nu pornim de la o idee, ci de la un fapt: Dumnezeu iubește.

Sfânta Treime nu este un mister care trebuie explicat, ci contemplat, iar imaginea este clară: Tatăl îl dăruiește pe Fiul, Fiul se dăruiește, Duhul este darul care unește. Dumnezeu nu păstrează nimic doar pentru sine, pentru că el este comuniune, este un dar continuu.

Textul evanghelic este foarte clar: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”. Acest lucru schimbă modul nostru de a-l vedea pe Dumnezeu, nu ca pe un judecător sever, nu pe cineva departe, nu împotriva noastră. Dumnezeu este pentru noi.

Isus continuă: „Cine crede în el nu este judecat”. A crede nu înseamnă doar a cunoaște, ci și a primi o iubire care ne precede, care ne caută, care ne mântuiește. Drama omului în relația cu Dumnezeu nu este păcatul în sine, ci respingerea iubirii.

Sfânta Treime nu este departe de viața noastră, ci este o legătură care ne vorbește despre Dumnezeu, iar noi am fost creați pentru a iubi și a trăi în comuniune. Când cedăm în fața păcatului și ne închidem inimile față de Dumnezeu, trăind pentru noi înșine, de fapt ne îndepărtăm de ceea ce suntem.

Astăzi nu suntem chemați să înțelegem totul, ci să intrăm cu credință în acest mister, trăind ca fii, iubindu-ne ca frați, lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt. 

C. L.