„Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”.
Evanghelia ne relatează despre vizita magilor: oameni veniți de departe, căutători ai adevărului, călăuziți de o stea. Ei reprezintă toate popoarele pământului care merg spre lumina lui Cristos. Când ajung la Ierusalim, întreabă: „Unde este regele nou-născut al iudeilor?” Și când găsesc Pruncul cu Maria, mama sa, se închină și îl adoră.
Apoi deschid tezaurele lor și oferă aur, tămâie și smirnă: semne ale regalității, divinității și umanității suferinde.
Magii fac călătoria credinței: de la căutare la vedere, de la vedere la adorare, de la adorare la dăruire. Iar întoarcerea lor „pe alt drum” indică noua cale care se naște din întâlnirea cu Dumnezeu.
Epifania este sărbătoarea luminii care luminează întunericul, a lui Dumnezeu care se revelează nu celor puternici, ci celor care îl caută cu sinceritate. Magii nu au certitudini, dar au o stea: o mică lumină în noapte, suficientă pentru a porni la drum. Credința începe întotdeauna astfel – nu cu claritate, ci cu dorință. Ei caută, întreabă, merg și, în cele din urmă, găsesc un Copil sărac în brațele mamei sale. Nu sunt scandalizați de simplitatea semnului: recunosc în acel micuț prezența Regelui cerului.
Gestul lor de adorare ne învață că o credință autentică se naște din smerenie, crește în căutare și se împlinește în dăruire. Numai cei care îngenunchează înaintea lui Dumnezeu descoperă adevărul despre ei înșiși.
La fel ca magii, și noi suntem chemați să aducem darurile noastre: aurul fidelității noastre, tămâia rugăciunii noastre, smirna suferințelor noastre oferite cu iubire.
Doamne Isuse, lumină a lumii și speranță a tuturor popoarelor, astăzi te adorăm împreună cu magii, recunoscând în tine Regele universului și Mântuitorul fiecărei persoane. Luminează căile noastre întunecate, călăuzește-i pe cei rătăciți în noapte, dă-le pace celor care caută cu inimă sinceră. Fă ca și noi, ca și magii, să ne ridicăm privirea spre steaua ta și să ne lăsăm conduși spre tine. Fă-ne purtători de lumină, martori ai iubirii Tale în lume și fă ca fiecare zi să fie o Epifanie: o nouă întâlnire cu tine, Dumnezeu făcut om.
Să contemplăm scena: casa săracă, Maria ținând Pruncul în brațe și acei magi veniți de departe închinându-se în fața lor. Fără cuvinte, doar minunea adorării. Să ne oprim și noi, închinându-ne în interiorul nostru. Să privim chipul lui Isus, mic și luminos. Să aducem darurile noastre înaintea lui: bucuriile noastre, slăbiciunile noastre, viața noastră. Să lăsăm tăcerea să devină rugăciune și să lăsăm inimile noastre să recunoască, precum magii, prezența Dumnezeului care mântuiește. „Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat”. Să ne lăsăm călăuziți de lumina lui Dumnezeu chiar și atunci când drumul este nesigur. Să aducem un cuvânt de speranță celor care trăiesc în întuneric sau neîncredere. Să dăruim cu generozitate ceea ce avem sau ceea ce suntem: iubirea este darul cel mai plăcut Domnului. Să trăim această zi ca pe o misiune: să fim lumină pentru ceilalți.
Ca și magii, să pornim și noi „pe alt drum”, cu o inimă reînnoită și o credință mai strălucitoare. Cei care l-au întâlnit pe Isus nu mai pot da înapoi: viețile lor devin lumină care luminează noaptea lumii.
C.L.
