„Dilexi te” (Te-am iubit) este titlul documentului papal prezentat astăzi la Vatican, care tratează tema iubirii față de săraci.

Documentul se adresează direct preoților, iar Papa Leon al XIV-lea îi îndeamnă să redescopere iubirea lui Cristos ca sursă a slujirii lor. De asemenea, îi îndeamnă să fie aproape de oameni, să dea dovadă de iubire pastorală și slujire umilă, amintindu-le de iertarea pe care au primit-o ca fundament al misiunii lor.

Este o scrisoare de mângâiere și de înnoire interioară pentru cler, concepută pentru o perioadă de har, cum este Anul Jubiliar.

Destinatarul indirect al textului este întregul popor al lui Dumnezeu. Într-adevăr, deși limbajul este preoțesc, conținutul are o rezonanță universală: fiecare creștin este chemat să trăiască „Te-am iubit” al Domnului ca rădăcină a vocației sale baptismale; logica slujirii, a milostivirii și a mângâierii aparține tuturor discipolilor lui Cristos; laicii pot găsi în text o modalitate de a contempla iubirea lui Dumnezeu și o chemare de a-i sprijini pe preoți cu rugăciune și fraternitate.

În acest sens, „Dilexi te” poate fi și o meditație asupra Bisericii ca o comuniune de conștiințe care se întâlnesc, unde slujirea ordonată și viața laică se luminează reciproc.

Papa Leon al XIV-lea își începe exortația cu cuvintele lui Isus: „Te-am iubit”.

Din această certitudine se naște și se susține vocația preoțească.

Preotul nu este un funcționar public sau un expert în religie, ci un om atins de o iubire care l-a precedat. Fiecare chemare este un răspuns la o inițiativă divină și numai rămânând cu amintirea acelei iubiri preotul poate trăi cu bucurie și fidelitate.

„Amintește-ți ziua în care Domnul te-a privit. Atunci a început misiunea ta”.

Papa ne cheamă să-l contemplăm pe Isus Slujitorul, care a iubit până la capăt.

Preotul este chemat să iubească așa cum a iubit Cristos: nu de sus, ci de jos, cu smerenie, ascultare și compasiune. Stilul său trebuie să fie acela al mângâierii pastorale, care nu este slăbiciune, ci o forță blândă care se apleacă pentru a spăla picioarele fraților săi. Iubirea lui Cristos devine astfel forma slujirii: fiecare cuvânt, gest și sacrament izvorăște dintr-o inimă care slujește.

Papa ne amintește, de asemenea, că preotul este și un om iertat.

Numai cei care au experimentat milostivirea o pot proclama cu adevărat. Iertarea primită devine o misiune: aceea de a aduce reconcilierea lui Dumnezeu în lume. Din acest motiv, crucea nu este o înfrângere, ci un loc al fidelității și al rodniciei: acolo preotul se conformează pe deplin Domnului său.

„Păstorul nu fuge în timpul nopții: el rămâne cu oile sale pentru că le iubește”. 

În concluzie, Papa Leo al XIV-lea îi îndeamnă pe preoți să se întoarcă cât mai des la amintirea chemării lor: acolo vor găsi pacea, chiar și în momentele de oboseală.

Iubirea lui Cristos nu este un sentiment trecător, ci o fidelitate care durează toată viața. Numai cei care trăiesc această iubire pot deveni un semn al iubirii lui Dumnezeu pentru poporul său.

Este o scrisoare adresată preoților, dar vorbește despre limba iubirii care ne privește pe toți. 

C. L.