În perioada 7-12 iunie 2026, orașul Vilnius, capitala Lituaniei și un loc profund legat de mesajul Divinei Îndurări, va găzdui cel de-al VI-lea Congres Apostolic Mondial al Milostivirii, organizat de Dicasterul pentru Evanghelizare al Sfântului Scaun, în colaborare cu Arhidieceza de Vilnius.
Tema aleasă pentru această ediție va fi: „Să construim Cetatea Milostivirii”.
Este un îndemn adresat Bisericii și întregii lumi de a redescoperi milostivirea nu doar ca o devoțiune personală, ci ca stil concret de viață, capabil să transforme relațiile umane, comunitățile și orașele.
Potrivit organizatorilor, congresul va reuni aproximativ 5.000 de participanți din numeroase țări: episcopi, preoți, persoane consacrate, familii, tineri și laici angajați în viața eclezială și socială. Programul va cuprinde momente de rugăciune, celebrări liturgice, conferințe, mărturii, opere de caritate și întâlniri spirituale.
Congresul se va deschide duminică, 7 iunie, în solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului, cu sfânta Liturghie în Catedrala din Vilnius și o mare procesiune euharistică spre Biserica Preasfintei Inimi a lui Isus, locul principal al evenimentului. Se va încheia vineri, 12 iunie, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, cu o rugăciune comună pentru pace și fraternitate între popoare.
Printre vorbitorii anunțați se numără personalități de renume internațional, precum cardinalul Grzegorz Ryś, Mons. Rino Fisichella, Nicky Gumbel, Pr. James Mallon, precum și numeroși lucrători pastorali și mărturisitori ai milostivirii veniți din diferite părți ale lumii.
Vilnius ocupă un loc special în spiritualitatea Divinei Îndurări. Este locul unde sfânta Faustina Kowalska, alături de duhovnicul ei, fericitul Michele Sopoćko, a primit și a răspândit mesajul divinei îndurări; aici a fost pictată prima imagine a lui Isus Milostivul de către pictorul Eugeniusz Kazimirowski în 1934; și tot la Vilnius Isus i-a încredințat sfintei Faustina rugăciunea Rozariului Divinei Îndurări.
C. L.