Episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, a fost cel care a făcut anunțul la finalul liturghiei prezidate în Catedrală cu ocazia prezenței în Republica Moldova a reprezentanților tuturor fundațiilor „Caritas” din Europa, în timp ce fumul alb încă ieșea de pe acoperișul Vaticanului.

Un val de aplauzele emoționate și entuziaste ale credincioșilor prezenți în catedrală au întâmpinat anunțul episcopului, apoi mulți au mers spre casele lor, așteptând să afle numele noului Suveran Pontif, să-i vadă chipul și să-i audă primele cuvinte.

Și, într-adevăr, la mai bine de o oră de la anunț, cardinalul responsabil, a anunțat de pe balconul marii bazilici a Vaticanului numele Papei ales și numele pe care acest l-a ales pentru a-și îndeplini misiunea în lume.

Cardinalul Robert Francisc Prevost, începând de astăzi Papa Leon al XIV-lea.

Și apoi a urmat așteptarea, până în momentul în care a apărut această figură emoționată și umilă, gata să îmbrățișeze pe toată lumea și să dăruiască pace, și apoi îndemnul de a merge împreună „mână de mână cu Dumnezeu și unii cu alții”.

Episcopul Anton Coșa a urmărit ieșirea noului Papă prin intermediul canalelor de televiziune și, apărând la balconul Bazilicii „Sfântul Petru”, l-a recunoscut pe cel cu care s-a întâlnit de mai multe ori la evenimente internaționale, împărtășind reflecții despre parcursul Bisericii în Republica Moldova și în țările din est.

Episcopul a comentat: „Îi mulțumesc Domnului pentru că ni l-a dăruit pe Papa Leon al XIV-lea, care este magnific împreună cu Fecioara Maria, Maica lui Isus și Maica Bunului Sfat, exprimând bucurie și fericire. Acum să continuăm să mergem pe calea trasată de Isus Cristos și să-l însoțim cu rugăciunea noastră”.

Stilul Papei Leon al XIV-lea s-a văzut clar din primele sale cuvinte și gesturi: om al rugăciunii, purtător de pace. Urmând exemplul lui Isus, când a apărut înviat discipolilor săi, noul Papă a rostit salutul: „Pace vouă”, dezvăluindu-se ca un părinte capabil să manifeste chipul și acțiunile Tată cel Bun.

Ne vom ruga pentru Papa Leon în toate liturghiile și chipul său va apărea în fiecare loc din comunitățile noastre.

C. L.

Sursa foto: Vatican News