Cu ocazia Anului Franciscan proclamat de Papa Leon al XIV-lea, unitatea pastorală din Chișinău a organizat un pelerinaj la Parohia Râșcani, ce a găzduit în trecut o comunitate de călugări franciscani și care și astăzi îl are ca protector ceresc pe Sfântul Francisc din Assisi.
La pelerinaj au participat cei trei preoți ai unității pastorale. Pr. Gabriel a prezidat sfânta Liturghie și a îndrumat spiritual drumul credincioșilor în timpul călătoriei de la Chișinău la Râșcani. Pr. Petru le-a prezentat pelerinilor personalitatea sfântului Francisc, relatând despre viața, opera și mărturia extraordinară de sărăcie, simplitate și iubire pentru Evanghelie. Pr. Franț a rostit predica. Pelerinii au fost întâmpinați de parohul local, Pr. Grigori.
Credincioșii au putut trăi o zi intensă de fraternitate, prietenie și rugăciune de-a lungul „drumului Sfântului Francisc”, obținând, de asemenea, indulgența plenară acordată în acest An Franciscan tuturor celor care vizitează o biserică dedicată Sfântului din Assisi.
Asemenea ocazii au o importanță deosebită pentru viața diecezei noastre, deoarece contribuie la cooperarea credincioșilor din diferite parohii într-un autentic spirit de comuniune. Sunt momente de împărtășire, de prietenie și de creștere spirituală, în care comunitatea dezvoltă tot mai mult acel sentiment de familie și de unitate ce este esențial pentru o Biserică locală.
C. L.