„Iată, le fac pe toate noi” (Ap 21,5).
Cartea Apocalipsului, din care este luat Cuvântul vieţii, încheie colecţia scrierilor Noului Testament. Titlul ei înseamnă revelație, iar intenţia autorului este aceea de a face să se înţeleagă lucrurile de pe urmă: întoarcerea lui Cristos pe pământ, înfrângerea definitivă a răului și apariţia unui cer nou și a unui pământ nou.
Este un text dificil de înţeles. Ne aflăm în anii 81–96 d.C. Persecuţiile împotriva creștinilor sunt feroce. Climatul din comunităţile creștine este unul de teamă: Ce se va întâmpla cu noi și cu mesajul care ne-a fost încredințat? De ce nu intervine Dumnezeu?
În aceste circumstanţe, autorul este trimis în exil de către romani, pe insula Patmos. Aici începe să primească o serie de viziuni, împreună cu porunca de a le scrie.
„Iată, le fac pe toate noi”
Cartea Apocalipsului a dorit să ofere speranţă comunităţilor persecutate: în ciuda unui prezent dificil și plin de violenţă, în ciuda unui viitor nesigur, binele va triumfa în cele din urmă, iar Dumnezeu va face toate lucrurile noi.
Și astăzi, privind „jurnalul de știri sau prima pagină a ziarelor, vedem atâtea tragedii, unde sunt relatate vești triste, cu care cu toţii riscăm să ne obișnuim. […] Dar există un Tată care plânge împreună cu noi; există un Tată care varsă lacrimi de o infinită milă faţă de fiii săi. Un Tată care ne așteaptă ca să ne mângâie, pentru că ne cunoaște suferinţele și a pregătit pentru noi un viitor diferit. Aceasta este marea viziune a speranţei creștine, care se lărgește asupra tuturor zilelor existenţei noastre și vrea să ne ridice din nou”.
„Iată, le fac pe toate noi”
Nu putem ști când și cum se va întâmpla acest lucru și este inutil să încercăm să cercetăm. Cert este însă că se va întâmpla.
„Paginile finale ale Bibliei ne arată orizontul ultim al drumului credinciosului: Ierusalimul ceresc. El este imaginat mai întâi ca un cort imens, unde Dumnezeu îi va primi pe toţi oamenii pentru a locui definitiv cu ei (Ap 21,3). Aceasta este speranţa noastră. Și ce va face Dumnezeu când, în sfârșit, vom fi cu El? Va folosi o tandreţe infinită faţă de noi, ca un tată care își primește fiii care au trudit și au suferit mult.
«Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! […] [El] va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut […] Iată, le fac pe toate noi!» (Ap 21,3–5). Dumnezeul noutăţii!”
„Iată, le fac pe toate noi”
Cum să trăim Cuvântul vieţii din această lună?
„El ne asigură că suntem pe drumul spre o lume nouă, care se pregătește și se construiește încă de acum. Prin urmare, nu este deloc o invitaţie la dezangajare sau la fuga din lume. Dumnezeu vrea să reînnoiască toate lucrurile: viaţa noastră personală, prietenia, iubirea conjugală, familia; vrea să reînnoiască viaţa socială, lumea muncii, a școlii, a culturii, a timpului liber, a sănătăţii, a economiei, a politicii…, într-un cuvânt, toate domeniile activităţii umane. Dar pentru a face aceasta are nevoie de noi. Are nevoie de persoane care să lase Cuvântul său să trăiască în ele, care să fie Cuvântul său viu, alţi Isus în mediile lor”.
Alice, o tânără creștină, a înţeles că urmarea propriei vocaţii cerea o schimbare profundă pentru a-i permite lui Dumnezeu să acţioneze pe deplin în viaţa ei și să o facă nouă. Ca un „dar imens”, a avut ocazia să trăiască o experienţă în India. Acolo a gustat o bucurie autentică și s-a simţit cufundată în harul lui Dumnezeu, chiar și în momentele dificile. Își dedică astfel zilele rugăciunii, vieţii comunitare și serviciului de voluntariat. Copiii din orfelinat au impresionat-o profund: deși nu aveau nimic, arătau un entuziasm incredibil și au învăţat-o multe despre viaţă. Nu a fost o simplă călătorie, ci un pelerinaj, un drum făcut din „urcușuri și coborâșuri”, în care a trebuit să „își golească rucsacul”, găsind îmbogăţire și eliberare.
Îngrijit de Augusto Parody Reyes și de echipa Cuvântul vieţii.
