„Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul çi pământul” (Ps 121,2)

Cine nu s-a simţit uneori incapabil să facă faţă în viaţă?

Autorul Psalmului 121 trece și el prin această experienţă, traversând circumstanţe dificile și se întreabă de unde poate veni ajutorul de care are nevoie.

Răspunsul este afirmarea credinţei sale în Dumnezeu, în care are încredere. Convingerea cu care vorbește despre Domnul, care veghează și protejează fiecare persoană și pe tot poporul, exprimă o certitudine care pare să provină dintr-o experienţă personală profundă.

„Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul çi pământul”

Restul psalmului este, de fapt, proclamarea unui Dumnezeu puternic și iubitor, care a creat tot ceea ce există și veghează asupra lui zi și noapte. Domnul „nu va lăsa să ţi se clatine piciorul şi nu va aţipi cel care te păzeşte”, spune psalmistul, dornic să- l convingă pe cel care ascultă.

Înconjurat de dificultăţi, omul și-a ridicat ochii, a căutat sprijin în afara și dincolo de mediul său imediat și a găsit un răspuns.

El a experimentat că ajutorul vine de la cel care a gândit și a dat viaţă fiecărei creaturi, care continuă să o susţină în fiecare moment și care nu o abandonează niciodată.

El crede cu tărie în acest Dumnezeu care veghează asupra întregului său popor zi și noapte – el este „păzitorul lui Israel” – până la punctul în care nu poate să nu comunice acest lucru și altora.

„Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul çi pământul”

Chiara Lubich ne spune că, în momentele de incertitudine, suferinţă și tensiune,

„Dumnezeu vrea să credem în iubirea Lui și ne cere un act de încredere: (...) vrea să profităm de aceste circumstanţe dureroase pentru a-i arăta că credem în iubirea Lui. Iar asta înseamnă să avem credinţă că El este Tatăl nostru și că are grijă de noi. Să ne încredinţăm toate grijile Lui. Să i le lăsăm lui”5.

Dar cum ajunge la fiecare dintre noi ajutorul care vine de la Dumnezeu?

Scriptura relatează multe episoade în care acest lucru se realizează prin acţiunea unor bărbaţi și femei, precum Moise, Ilie, Elizeu sau Estera, chemaţi să fie instrumente ale îngrijirii divine pentru popor sau pentru o anumită persoană.

Dacă și noi „ridicăm ochii”, vom recunoaște acţiunile oamenilor care, conștient sau inconștient, ne vin în ajutor, vom fi recunoscători lui Dumnezeu, de la care în cele din urmă vin toate lucrurile bune (El a creat inima fiecăruia dintre noi), și vom putea da mărturie despre aceasta altora.

Desigur, este dificil să realizăm acest lucru dacă suntem închiși în noi înșine și, în momentele dificile, ne gândim doar la cum le putem depăși cu propriile noastre forţe. În schimb când ne deschidem, ne uităm în jurul nostru și ridicăm ochii, descoperim și că putem fi instrumente ale lui Dumnezeu, care are grijă de copiii săi.

Simţim nevoile celorlalţi și putem fi un ajutor preţios pentru ei.

„Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul çi pământul”

Roger, din Costa Rica, povestește: „Un preot pe care îl cunoșteam mi-a spus că va veni cineva să ia niște scutece pentru adulţi, pe care grupul de solidaritate din care fac parte le-a pus la dispoziţie, știind că unul dintre enoriașii săi avea nevoie de ele. În timp ce îl așteptam, am văzut trecând pe lângă casa mea o vecină care trecea printr-o situaţie foarte dificilă, și i-am dat ultimele șapte ouă pe care le aveam, împreună cu alte alimente. Ea a fost surprinsă, pentru că nu avea nimic de mâncare pentru ea, soţul și copiii ei. I-am amintit de invitaţia lui Isus: „Cereţi și vi se va da” (Mt 7,7), subliniind că El este atent la nevoile noastre. S-a întors acasă fericită și recunoscătoare lui Dumnezeu.

După-amiază, a sosit persoana trimisă de preot. I-am oferit o ceașcă de cafea. Era șofer de camion și, în timp ce discutam, l-am întrebat ce transporta. „Ouă”, mi-a răspuns, și mi-a dat treizeci și două dintre ele.

Editat de Silvano Malini și echipa Cuvântul vieţii