Celebrăm o sărbătoare care nu se referă doar la o clădire, ci la misterul Bisericii înseși: Sfințirea Bazilicii din Lateran, „mama și capul tuturor bisericilor din Roma și din întreaga lume”, un semn vizibil al unității Bisericii Catolice în jurul urmașului lui Petru.

Celebrarea acestei sărbători înseamnă să ne amintim cine suntem: pietre vii ale templului lui Dumnezeu, membri ai unui trup spiritual construit pe credință, caritate și comuniune.

„Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Cor 3,16)

Lectura I ne duce într-o viziune profetică: templul din Ierusalim, din care curge un râu de apă vie care fertilizează pământul, vindecă apele moarte și aduce viață pretutindeni. Această apă este un simbol al Duhului Sfânt, care curge din inima lui Cristos și irigă Biserica.

Este o imagine frumoasă a harului care se răspândește din centrul comuniunii pentru a ajunge la periferii. Când templul este viu, adică atunci când Biserica trăiește în rugăciune, caritate și fidelitate față de Evanghelie, un râu de viață nouă curge din el și ajunge în deșerturile lumii.

Sărbătoarea de astăzi ne amintește că bisericile noastre de piatră sunt semne ale templului spiritual care este comunitatea credincioșilor. De fiecare dată când intrăm într-o biserică, ar trebui să auzim vocea Domnului răsunând în inimile noastre: „Acesta este locul în care locuiește numele meu”. Dar Isus, în Evanghelie, ne duce mai departe: el purifică templul din Ierusalim și vestește un nou templu, care nu este făcut de mâini omenești. Trupul său.

Astfel, Biserica nu este făcută numai din pietre, ci din chipuri, legături, inimi unite de iubire.

Fiecare comunitate, fiecare familie, fiecare parohie este chemată să fie o casă în care locuiește Dumnezeu și din care izvorăște viața.

Isus răstoarnă mesele negustorilor nu pentru că urăște templul, ci pentru că îl iubește: vrea ca acesta să redevină o casă de rugăciune, nu o piață: „Duhul meu mai locuiește oare în voi? Credința voastră este un templu sau o piață?”  Riscul este acela al unei religiozități formale, al unei Biserici care construiește ziduri, dar nu comuniune, care înmulțește inițiativele, dar nu lasă loc Duhului.

Sfântul Paul ne amintește că Isus este singura temelie și că noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu. Templul nu este încă complet: el se construiește în fiecare zi, când iertăm, când primim, când slujim. Fiecare gest de iubire este o piatră vie în templul Domnului. „Nimeni nu poate să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos” (1 Cor 3,11).

Celebrarea Sfințirii Bazilicii din Lateran înseamnă redescoperirea frumuseții Bisericii ca o casă a milostivirii. 

C. L.