„Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor”.

Postul Mare este un drum, iar liturgia cuvântului din această duminică ne cheamă să urcăm pe munte. Isus nu îi ia pe toți, ci doar pe câțiva: este o experiență privată, o revelație și un dar. Pe munte, Isus își schimbă înfățișarea: fața lui strălucește, hainele lui devin albe ca lumina.

Isus nu devine altul, dar ochii discipolilor se deschid. Lumina nu elimină crucea, ci o face suportabilă.

Vocea Tatălui spune: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!”

El nu spune „înțelegeți-l”, ci „ascultați-l”. Credința vine din ascultarea cu încredere, chiar și atunci când calea coboară în greutăți.

În prima lectură, Abraham este chemat să pornească la drum fără să știe unde se duce. Iar sfântul Paul îi amintește lui Timotei că viața creștină este o vocație ce implică și suferință, dar este susținută de har.

Schimbarea la față este o lumină pentru vremurile de încercare: Dumnezeu nu înlătură calea, ci dă o făgăduință. Ce „munți” ne cheamă Domnul să urcăm? De-a lungul acestui parcurs avem nevoie de lumină, precum și de a ști să-l ascultăm pe Isus chiar și atunci când vorbește despre cruce. Avem nevoie de o inimă care știe să asculte cuvântul său, de o credință care nu se limitează la entuziasm.

Să ne oprim pe munte cu Isus și să lăsăm lumina sa să ne lumineze inimile. „Ascultați de el”. 

C. L.