Ioan Botezătorul îl vede pe Isus venind spre el și spune: „Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan nu vorbește despre sine, ci indică pe „altul”. El nu tace și nu explică totul, nu convinge: el doar îl arată pe Isus.

Isus este prezentat ca Mielul, nu ca cel puternic. El este cel care ia asupra sa păcatul lumii. Duhul coboară asupra lui și rămâne.

Se pune o întrebare: ce chip al lui Isus reiese din aceste cuvinte? Care cuvânt sau imagine ne impresionează cel mai mult?

Mielul lui Dumnezeu nu ia păcatul cu forța, ci prin iubirea pe care o dăruiește. Ioan Botezătorul îl recunoaște pe Isus pentru că a învățat să aștepte un semn și să aibă încredere în făgăduința lui Dumnezeu. „Slujitorul” din cartea profetului Isaia este chemat încă din sânul mamei sale și trimis nu doar pentru câțiva, ci pentru toți. Paul, scriindu-le corintenilor, ne amintește că sfințenia este un dar primit, nu o realizare personală.

Cuvântul din această duminică ne îndeamnă să reflectăm: care „păcat al lumii” îl simțim cel mai greu în inimile noastre sau în jurul nostru? Ne lăsăm mântuiți de Miel sau continuăm să ne bazăm pe propriile noastre puteri? Știm să recunoaștem acțiunea Duhului care „rămâne” în viețile noastre?

Nu este nimic de făcut, nimic de spus, doar să rămânem cu Isus. Așa cum Duhul rămâne în Isus, tot așa și noi suntem chemați să rămânem în el.

Cuvântul ne cere să devenim viață, deci trebuie să învățăm de la Ioan cum să facem loc pentru Isus. 

C. L.