Isus urcă pe munte ca un nou Moise, dar nu dă o lege alcătuită din porunci: el anunță o făgăduință de fericire. Fericirile nu descriu eroii spirituali, ci chipul lui Isus însuși.

Profetul Sofonia vorbește despre un popor umil și sărac care se încrede în numele Domnului.

Sfântul Paul le amintește corintenilor că Dumnezeu nu-i alege pe cei puternici și înțelepți după standardele lumii, ci pe cei slabi, pentru a-și revela harul.

Fericirile răstoarnă logica obișnuită: fericiți sunt cei săraci, cei blânzi, cei milostivi, cei persecutați. Nu pentru că suferința este bună, ci pentru că Dumnezeu este aproape de cei ce nu contează, de cei ce au încredere, de cei ce iubesc.

Există o fericire pentru viața noastră de credință, adică o stare de fericire interioară, care ne implică deja și ne face încrezători în Domnul.

Isus îi numește fericiți pe cei pe care lumea îi consideră învinși. Din acest motiv, trebuie să urmăm calea lui Isus, calea smereniei, a blândeții și a milostivirii. Trebuie să fim săraci în duh, liberi de noi înșine, capabili să ne încredem numai în el, și astfel viețile noastre vor fi un semn al Împărăției Sale deja prezente printre noi. Amin.

Să rămânem pe munte cu Isus. Să lăsăm Cuvântul Lui să coboare în inimile noastre și să lăsăm Fericirile să răsune în noi ca un cuvânt de adevăr și iubire care trebuie să ne îmbogățească inimile.

Pentru a trăi Fericirile, trebuie să renunțăm la falsele siguranțe și să ne încredințăm mai mult lui Dumnezeu. 

C. L.