„Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii”.

Isus nu spune „veți deveni”, ci „sunteți”. Discipolul este deja chemat să fie sare și lumină: nu pentru sine, ci pentru ceilalți. Sarea este inutilă dacă rămâne într-un vas; lumina este inutilă dacă este ascunsă. Astfel, credința își pierde gustul când rămâne închisă și moare când se teme să se arate. Când riscăm să „ne pierdem gustul” ca sare?

Profetul Isaia leagă lumina de acte concrete de dreptate și milostivire: împărțirea pâinii, ajutorarea săracilor, neîntoarcerea spatelui. Lumina vine dintr-o viață dăruită. În calitate de credincioși, în ce situații suntem chemați să fim lumină?

Sfântul Paul ne amintește că mesajul creștin nu se bazează pe cuvinte înțelepte, ci pe puterea lui Dumnezeu. Mărturia adevărată nu este exhibiționism, ci transparență: a-l lăsa pe Dumnezeu să treacă prin fragilitatea noastră, până când suntem transformați în „sare” și „lumină”.

În familiile noastre și în viața comunitară avem responsabilități, de aceea trebuie să fim sare care dă gust vieții celorlalți, lumină care nu judecă, ci călăuzește, martori smeriți ai iubirii lui Dumnezeu, liberi de teama de a ne arăta creștini și eliberați de mândria de a vrea să strălucim noi înșine.

Rugăciunea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu permit luminii să ne atingă în interior, pentru că „Domnul este o lumină care răsare în întuneric” (Psalmul 111). 

C. L.