„Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame”.

Pustiul nu este un loc al pedepsei, ci al adevărului. Duhul este cel care îl conduce pe Isus acolo, pentru ca în tăcere să se poată auzi vocile care din inimă. Și Adam și Eva, în istoria din Geneză, se confruntă cu o alegere: să aibă încredere în Dumnezeu sau să-i ia locul.

Ispitele lui Isus ating esența existenței și ne conduc să reflectăm asupra drumului de credință pe care îl parcurgem, punându-ne întrebări profunde: îl folosim pe Dumnezeu pentru nevoile noastre? Căutăm doar semne și minuni în Dumnezeu? Alegem puterea în locul slujirii? Isus răspunde nu cu gesturi spectaculoase, ci cu cuvântul. El se încredințează Tatălui și rămâne Fiul.

Sfântul Paul ne amintește că acolo unde a fost mult păcat, har a fost și mai mult: Cristos este noul Adam care deschide o cale de ascultare și de viață.

Domnul Isus ne învață să nu fugim din pustiu, ci să-l traversăm împreună cu el. Să fim capabili să ascultăm cuvântul lui și să alegem ceea ce dă viață. În acest Post Mare, să învățăm să trăim ca niște copii și nu ca niște stăpâni. 

Pe măsură ce părăsim pustiul care ne-a dat atât de multe motive de reflecție, un singur cuvânt rămâne cu noi:„Nu numai cu pâine va trăi omul”. Să dedicăm în fiecare zi timp ascultării cuvântului lui Dumnezeu, atât împreună, cât și în familie. 

C. L.