Miercuri, 11 martie 2026, la reședința episcopală a avut loc o întâlnire între episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, și cu superiorul provincial al congregației Salezienilor, Pr. Silvio Zanchetta, venit din Italia pentru a vizita comunitatea saleziană din Moldova. La întâlnire a participat și superiorul local al Salezienilor, Pr. Andrea Ballan.
Vizita superiorului provincial este un eveniment important nu numai pentru viața comunității saleziene, ci și pentru dialogul și colaborarea cu Biserica locală. Acesta vine periodic în Moldova pentru a se întâlni cu confrații săi și pentru a discuta cu episcopul perspectivele și provocările de viitor ale congregației.
PS Anton Coșa l-a întâmpinat pe Pr. Silvio cu mare cordialitate, împărtășindu-i parcursul actual al Bisericii Catolice din Moldova și ilustrându-i unele perspective de dezvoltare pastorală în care salezienii au un rol semnificativ.
În cadrul întâlnirii, episcopul și-a exprimat, de asemenea, sincera recunoștință pentru angajamentul generos al salezienilor care lucrează în țară: Pr. Andrea Ballan, Pr. Giuseppe Pellizzari, Pr. Fabrizio Iacuzzi și călugărul Corrado Camparmi, care își desfășoară cu dedicare activitatea pastorală și educativă în cele două parohii încredințate lor, „Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul Creștinilor” din Chișinău și „Sfântul Anton de Padova” din Crețoaia.
La rândul său, Pr. Silvio a reiterat importanța prezenței saleziene în Moldova, subliniind comuniunea deplină cu grupurile saleziene din România. În același timp, el a subliniat necesitatea de a consolida și mai mult angajamentul educațional, care este unul dintre elementele centrale ale carismei saleziene, promovând noi oportunități de educație pentru adolescenți, tineri și toți cei care doresc să găsească în educația catolică un punct de referință pentru creșterea lor umană și spirituală.
Salezienii sunt prezenți în Moldova de peste 20 de ani și au fost o mărturie semnificativă pentru Biserica locală de-a lungul timpului. Prin activitatea oratoriului, cursurile de formare profesională și numeroasele inițiative educaționale și pastorale, salezienii continuă să aducă o contribuție valoroasă la creșterea tinerelor generații, alături de slujirea pe care o oferă în parohiile încredințate lor.
La rândul său, episcopul Anton a dat asigurări privind colaborarea deplină cu salezienii, astfel încât prezența lor să continue, să se dezvolte și să ofere o contribuție din ce în ce mai semnificativă, în special în domeniul educației și al pastorației tineretului, în slujirea Bisericii și a societății.
C. L.