Una dintre cele mai importante celebrări ale Săptămânii Sfinte este Liturghia Crismei, celebrată în dimineața zilei Joii Sfinte; episcopul a invitat clerul și călugării pentru a celebra în această zi o liturghie de autentică comuniune eclezială și pentru a le transmite mesajul său.

Sunt două trăsături caracteristice ale acestei solemne celebrări: reînnoirea făgăduințelor preoțești din ziua hirotonirii și binecuvântarea uleiurilor sfinte. La sfârșitul ceremoniei, parohii vor primi uleiurile consacrate, pentru ca acestea să fie utilizate în sacramente.

Acest ritual ține atât de strânsa legătură dintre Biserica diecezană și comunitățile parohiale care primesc uleiurile, cât și de importanța uleiurilor binecuvântate în viața sacramentală a credinciosului. Liturghia Crismei este pentru comunitatea diecezană o manifestare a comuniunii preoților cu episcopul în slujirea lui Cristos, motiv pentru care credincioșii laici trebuie să participe la această celebrare solemnă. 

În al doilea rând, dar nu mai puțin important, trebuie luată în considerare semnificația deosebită pe care uleiurile o au pentru viața sacramentală a fiecărui credincios. Acestea însoțesc parcursul creștinului de la naștere până la întâlnirea finală cu Domnul Cristos.

Credincioșii sunt așteptați joi, 2 aprilie, la Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, la ora 10.00.

C. L.