Margaret Karram a fost realeasă în funcția de președintă a Mișcării Focolari pentru un al doilea mandat de cinci ani (2026-2031). Adunării Generale a avut loc la Rocca di Papa, actualul președinte fiind reales cu peste două treimi din voturile celor 261 de delegați proveniți de pe cele cinci continente.
Creștină de origine arabă născută la Haifa, Margaret Karram este al treilea președinte al mișcării după fondatoarea Chiara Lubich. Parcursul ei este marcat de un angajament puternic în dialogul interreligios și în promovarea fraternității universale.
Noul co-președinte este Roberto Almada, preot argentinian, medic psihiatru și psihoterapeut, cu o lungă experiență pastorală și educativă în America Latină.
Ambele alegeri au fost confirmate de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață.
La 21 martie, participanții la adunarea electivă vor fi primiți în audiență privată de Papa Leon al XIV-lea.
Episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, a felicitat-o pe doamna Margaret Karram, dorindu-i o slujire rodnică, în continuitate cu mesajul fondatoarei Chiara Lubich și cu carisma mișcării.
C. L.