În timpul „Marșului pentru Viață 2026” desfășurat la Chișinău cele mai expresive au fost chipurile copiilor care au făcut vizibilă și concretă frumusețea mesajului transmis. Familiile din comunitatea Căii Neocatecumenale, la îndemnul episcopului Anton Coșa, au participat la eveniment oferind o mărturie simplă, dar trainică: bucuria vieții primite și trăite.
Prezența numeroșilor copii ai familiilor neocatecumenale a vorbit de la sine, devenind un semn elocvent într-o manifestație care, în fiecare an, atrage atenția în Moldova asupra valorii și demnității vieții umane, prea des amenințată sau negată.
Reprezentând episcopul și transmițând mesajul acestuia, asistentul spiritual al mișcării, Pr. Artur Chruslak, a adresat de pe scena marșului un apel puternic tuturor celor prezenți: să ocrotească și să apere viața în fiecare etapă a ei, încă de la concepere, și în orice situație. Cuvintele sale au reamintit responsabilitatea personală și comunitară de a recunoaște viața ca un dar, care trebuie primit și protejat întotdeauna.
Participarea familiilor Căii Neocatecumenale nu a fost doar o prezență numeroasă, ci o adevărată mărturie: alegerea concretă de a primi cu bucurie fiecare nouă viață este pentru aceste familii un semn profetic într-o societate care adesea se străduiește să diminueze valoarea vieții. Copiii, prin prezența lor, le-au reamintit tuturor că fiecare viață este un dar prețios, încredințat responsabilității omului.
Marșul pentru Viață, care se desfășoară în fiecare an în capitală, reprezintă un moment important de sensibilizare și de angajament public. Cu această ocazie, Biserica locală își reînnoiește îndemnul de a ocroti viața, mai ales acolo unde este mai vulnerabilă și lipsită de apărare, cum ar fi în pântecele mamei, unde prea des este expusă riscului unei suprimări nedrepte.
Ocrotirea vieții este unul dintre pilonii fundamentali ai angajamentului Bisericii Catolice. De-a lungul magisteriului lor, până la cuvintele recente ale Papei Leon, pontifii au chemat de mai multe ori comunitățile creștine să fie prezente și active în toate ocaziile în care viața este promovată, apărată și celebrată.
În acest context, mărturia familiilor neocatecumenale din Chișinău este un semn concret de speranță: a întâmpina cu bucurie viața nouă este cel mai frumos răspuns pe care credinciosul îl poate oferi lui Dumnezeu, creator și iubitor al vieții, care cheamă fiecare om să o ocrotească, să o respecte și să o iubească din prima clipă.
C. L.
