În cadrul sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, care a deschis solemn Săptămâna Sfântă în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, episcopul Anton Coșa a îndrumat comunitatea să pătrundă spiritual în misterul pascal, îndemnând credincioșii să se pregătească pentru a trăi cele mai sfinte zile ale anului cu credință și conștientizare.

Predica episcopului s-a concentrat asupra evenimentului intrării lui Isus în Ierusalim, prezentat nu ca un gest triumfal conform logicii umane, ci ca revelație a unui stil complet diferit: cel al smereniei și al ascultării față de Tatăl.

Isus, deși cunoaște suferința ce îl așteaptă, intră liber în oraș pentru că doar de el depinde mântuirea lumii. 

Imaginea „regelui blând”, care intră călare pe un măgar și nu pe un cal, a fost cheia unei interpretări profunde: Cristos se manifestă ca un rege care nu domnește, ci slujește; nu impune, ci se dăruiește. Smerenia sa se exprimă atât prin îndeplinirea planului Tatălui, cât și prin faptul că se dă pe mâinile oamenilor care îl vor conduce la cruce. 

De aici a izvorât și un puternic îndemn pentru viața creștină: credinciosul este chemat să adopte acest stil al lui Cristos, trăind în iubirea care îndură totul, în capacitatea de a purta greutățile altora și într-o smerenie sinceră. Nu este vorba de slăbiciune, ci de o forță spirituală care face posibilă calea spre Paște. 

În calitate de păstor al Bisericii noastre locale, PS Anton a dorit să-i ofere comunității nu doar o reflecție teologică, ci mai ales o orientare concretă pentru a trăi Săptămâna Sfântă. Mesajul său a fost o chemare de a intra împreună cu Isus în Ierusalim, acceptând și noi drumul crucii pentru a ajunge la lumina învierii.

În acest sens, predica episcopului a devenit un moment de sprijin și de încurajare: comunitatea este chemată să meargă unită, în credință și speranță, lăsându-se călăuzită de Cristos cel blând și smerit, care poartă asupra sa povara păcatului lumii și deschide pentru toți calea unei noi vieți.

C. L.

Link galerie foto