Papa Francisc a transmis Mesajul său pentru cea de-a 62-a ediție a Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații, cu tema „Pelerini ai speranței: darul vieții”, care va va fi celebrată la 11 mai, Duminica a IV-a a Paștelui.
În text, Papa amintește că „vocația este un dar prețios pe care Dumnezeu îl seamănă în inimi, o chemare de a ieși din noi înșine pentru a întreprinde un drum de iubire și de slujire. Și fiecare vocație în Biserică – fie ea laicală sau la slujirea primită prin hirotonire sau la viața consacrată – este semn al speranței pe care Dumnezeu o nutrește față de lume și față de fiecare dintre fiii săi”.
Papa Francisc li se adresează în special tinerilor care „se simt rătăciți în fața viitorului... totuși, Domnul, care cunoaște inima omului, nu abandonează în nesiguranță, dimpotrivă, vrea să trezească în fiecare conștiința că este iubit, chemat și trimis ca pelerin al speranței”.
De asemenea, Papa oferă modele la care trebuie să se facă referire: „Priviți la tinerii sfinți și fericiți care au răspuns cu bucurie la chemarea Domnului: la Sfânta Roza din Lima, Sfântul Dominic Savio, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate, la fericiții – în curând sfinți – Carlo Acutis și Pier Giorgio Frassati și atâția alții. Fiecare dintre ei a trăit vocația ca drum spre fericirea deplină, în relația cu Isus viu”.
Comunităților bisericești și păstorilor li se cere „să primească, să discearnă și să însoțească drumul vocațional al noilor generații”. Există, într-adevăr, „mulți tinerii care caută să cunoască drumul pe care Dumnezeu îi cheamă să-l parcurgă: unii recunosc – adesea cu uimire – vocația la preoție sau la viața consacrată; alții descoperă frumusețea chemării la căsătorie și la viața familială, precum și la angajarea pentru binele comun și la mărturia credinței printre colegi și prieteni”.
„Dragi tineri”, a încheiat Papa, „speranța în Dumnezeu nu înșală, pentru că el conduce fiecare pas al celui care i se încredințează lui. Lumea are nevoie de tineri care să fie pelerini ai speranței, curajoși în a-și dedica propria viață lui Cristos”.
C. L.
Sursa foto: Vatican Media