Iubiți frați și surori,

Încep cu o mărturie personală, ca să înțelegem mai bine care trebuie să fie relația noastră cu Sfânta Scriptură. Personal, prima dată când am pus mâna pe Biblie a fost la vârsta de 18 ani, când am intrat în seminar. Acasă nu am avut o biblie deși știam că exista o astfel de carte. Chiar și în anii de seminar, mai ales în primii ani, eram mereu avertizați că, dacă dorim să citim Biblia, trebuie să o facem numai sub îndrumarea părintelui spiritual? Așa că, relația noastră, a seminariștilor, cu Biblia era una mai mult exterioară, adică să fie frumoasă pe dinafară: aveam grijă mare să arate bine la exterior, iar pentru asta vopseam marginile cu culoare roșie, făceam separatoare pentru fiecare carte etc. De aceea – și o spun cu părere de rău –, pentru noi Scriptura nu era acel cuvânt viu care ar fi trebuit să fie.

Ca să vă spun din ce cauză era așa, vreau mai întâi să menționez că azi, 11 decembrie, în calendar, este trecut sfântul Damasus I, papă între anii 366-384. Printre multele fapte frumoase pentru care a meritat să fie ridicat la cinstea altarelor, una are o importanță capitală: el i-a cerut sfântului Ieronim să revizuiască traducerile în limba latină ale Sfintei Scripturi, sarcină cu care Ieronim s-a descurcat de minune, oferindu-ne, după ani de muncă, Biblia numită Vulgata, adică pentru popor. Dar, fiind în latină, după secole, când această limbă nu se mai vorbea, puțini erau cei care o puteau citi, iar odată cu Conciliul tridentin, când protestanții au început să traducă Biblia în limbile poporului și fiecare o interpreta cum dorea, Biserica a interzis ca Scriptura să fie citită de oamenii de rând, de frică să nu fie deformate adevărurile de credință conținute în ea. Abia odată cu Conciliul al II-lea din Vatican s-a decis ca Biblia să fie accesibilă tuturor oamenilor. Însă în România, aflată încă sub putere comunistă, deciziile conciliului au ajuns mai târziu, și abia când au ajuns am înțeles cât de importantă este relația personală cu Sfânta Scriptură, pentru că prin ea se construiește relația cu Isus. Nu în zadar spunea sfântul Ieronim că „ignorarea Scripturilor înseamnă ignorarea lui Isus”.

Ca să vedem de ce este important să zidim o relația frumoasă cu Isus, să privim cu luare aminte la cuvântul lui Dumnezeu proclamat la această celebrare. În Evanghelie l-am auzit pe Ioan spunându-ne că „nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (In 1,18). Într-adevăr, dacă e să privim la Vechiul Testament, nici chiar Moise nu s-a învrednicit să vadă fața lui Dumnezeu. Dar ne-vederea feții lui nu înseamnă că Dumnezeu se ascunde; dimpotrivă, el se face cunoscut în cuvântul său. Așa înțelegem și mai bine îndemnul lui Moise din Lectura întâi: „Ascultă, Israel!” (Dt 6,4), adică ascultă-l pentru a-l cunoaște și cunoaște-l pentru a avea cu el o relație de iubire. Și de unde îl puteau cunoaște dacă nu din Scripturi?

Situația se schimbă odată cu venirea lui Isus în lume, pentru că Ioan continuă spunând că „Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat” (In 1,18), iar sfântul Paul chiar afirmă că Isus „este icoana Dumnezeului nevăzut” (Col 1,15). Odată cu Isus, Cuvântul lui Dumnezeu se face vizibil, ceea ce nu înseamnă că nu mai trebuie ascultat. Dimpotrivă, trebuie ascultat și mai mult, pentru ca relația de iubire a omului cu el să fie și mai puternică. De ce avem nevoie de o relație cât mai strânsă cu Isus? Și cum o putem azi construi? Sfântul Atanasiu de Alexandria spune că „Dumnezeu s-a făcut om ca omul să fie îndumnezeit”, adică să recapete acea asemănare cu Domnul pierdută prin păcat. Isus și-a făcut partea: s-a coborât din cer, s-a întrupat, s-a născut, ne-a învățat, a pătimit, a murit și a înviat. Acum este partea noastră în această refacere în noi a chipului lui Dumnezeu. Și putem să o facem dacă acel „Ascultă!” al lui Moise îl primim ca fiind adresat și nouă, dacă facem astfel ca acest cuvânt pe care ni-l spune Isus și pe care-l ascultăm să aducă roade și aceste roade să se vadă în viața noastră de zi cu zi, așa cum ne-a învățat Domnul prin profetul Isaia în Lectura a doua. Și chiar dacă uneori relația noastră cu Isus mai scârțâie pentru că nu aducem roade demne de cuvântul ascultat, adică mai păcătuim, să nu uităm ce ne-a spus sfântul Paul în Lectura a treia: că prin Isus ne este vestită și primim iertarea de păcate (cf. Fap 13,38).

Spuneam că Biblia pe care a tradus-o sfântul Ieronim a fost voită de Papa Damasus pentru popor, adică pentru fiecare om, pentru ca fiecare să poată avea o relație frumoasă cu Isus. Biblia, care unora dintre voi deja v-a fost înmânată, unora li se va înmâna azi sau peste un anumit timp, vă este oferită tocmai pentru a avea o relație personală și vie cu Isus, iar asta se întâmplă citind și meditând cele scrise în Scriptură, dar mai ales trăind ceea ce ne învață cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitați ce ne spune Isus: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21). Iar voința Tatălui o descoperim în Sfintele Scripturi. În același timp, pentru că Biblia este manualul iubirii, țineți cont că ea nu v-a fost, nu vă este și nu vă va fi înmânată doar pentru mântuirea voastră, ci și pentru popor, adică pentru toți aceia cu care trăiți, învățați, vă jucați, studiați, munciți, vă întâlniți etc., Biblia vă este oferită ca, prin comportamentul, prin cuvintele, prin faptele voastre – toate inspirate de cuvântul lui Dumnezeu –, să dați o bună mărturie despre Isus, care ne învață în această privință: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,16). Iar prin asta, relația frumoasă cu Isus, fundamentată pe cuvântul său, devine o relație frumoasă cu toți cei din jurul nostru.

Lumina noastră poate străluci dacă trăim în Cel care este lumină, în Isus, Cuvântul făcut trup care ne spune cuvintele vieții veșnice. Așadar, așa cum ne îndeamnă sfântul Paul, în el și în al său cuvânt „să trăim, să ne mișcăm și să fim” (cf. Fap 17,28). Amin.