As vrea să încep omilia mea reamintindu-ne de patronii Comunității voastre? Cine sunt ei? Sfântul Donat a fost episcop de Arezzo, în centrul Italiei, martirizat în anul 362, în timpul persecuției împăratului Iulian Apostatul, iar sfânta Eufemia a fost o copilă de 13 ani, ucisă la 16 septembrie 303, în timpul prigoanei împotriva creștinilor declanșate de împăratul Dioclețian. Așadar, este vorba de doi martiri, doi ucenici ai lui Cristos care nu au pregetat să-și jertfească viața pentru Cel care s-a sacrificat pentru noi pe lemnul crucii. 

Sunt doi sfinți a căror moarte stă sub semnul cuvintelor sfântului Paul pe care le-am ascultat în Lectura a doua: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31) 

Sunt doi sfinți care, atenți la cuvântul lui Isus, nu s-au temut de cei care ucid trupul, dar nu pot să ucidă sufletul (cf. Mt 10,28) și, la fel ca cei șapte frați Macabei din Lectura întâi, au mers cu curaj la moarte cu speranța că vor fi înviați iarăși de Dumnezeu (cf. 2Mac 7,14), încrezători că sabia nu-i va putea nicidecum despărți de iubirea lui Cristos (cf. Rom 8,35).

Modelul suprem pe care-l găsim în sfinții Donat și Eufemia, la fel ca și în personajele cu care ne-am întâlnit în Liturgia cuvântului din această seară, dar mai ales în însuși Isus Cristos, despre care sfântul Paul ne-a spus că, deși Fiu, nu a fost cruțat de Dumnezeu, ci l-a dat la moarte pentru noi toți (cf. Rom 8,32), este modelul de jertfire, de renunțare la sine, chiar la propria viață.

Fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, și-a oferit viața pentru a-și urma vocația, am renunțat la rude, prieteni, serviciu, casă ș.a.md., pentru a veni aici în Moldova cu dorința sinceră de a îndeplini unul dintre dezideratele lui Cristos: să dăm mărturie despre el înaintea oamenilor, pentru ca el, la momentul potrivit, să dea mărturie despre noi înaintea Tatălui ceresc. Da, sunt dureroase rupturile cauzate de jertfirea și renunțarea de sine, iar asta ne apropie mult de modelul pe care-l găsim în sfinții patroni Donat și Eufemia.

Dar trebuie să ținem cont că întreaga noastră viață, oriunde ne-am afla, este un șir întreg de jertfe, de sacrificii, de renunțări, pe care le facem pentru a fi tot mai conformi cu Cristos și pe care le oferim pentru binele Bisericii pelerine pe pământ și a celei suferinde din purgator. Este vorba de lucruri mici pe care le putem face, pentru că, așa cum ne spune Isus, „cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari” (Lc 16,10). 

Isus ne învață să jertfim ceea ce poate ucide sufletul, pentru a arăta că, drept răspuns la valoarea pe care o avem în ochii lui Dumnezeu, el, Creatorul cerului și al pământului (cf. Ps 123,8) are o importanță care întrece cu mult valoarea pe care noi, din egoism sau din slăbiciune, ne-o dăm nouă înșine.

Iubiți frați și surori în Cristos, revin la sfântul Donat care l-a avut ca și coleg de studii pe împăratul Iulian Apostatul; cu toate astea, ambii au mers pe drumuri diferite ajungând ca episcopul Donat să renunțe la sine pentru Cristos, iar Iulian să renunțe la Cristos pentru sine. Efectele acestei diferențe le exprimă atât de bine sfântul Petru Damian într-una dintre predicile sale: „În ogorul Domnului au crescut împreună doi puieți, Donat și Iulian; însă unul dintre ei a devenit cedru al paradisului, iar celălalt cărbune pentru flacăra veșnică”. Fie ca exemplul sfinților Donat și Eufemia să ne ajute să alegem bine, corect ceea ce voim să devenim. Amin.