Dragi confrați întru preoție, părinte diacon, dragi persoane consacrate, dragi copii și tineri, iubiți credincioși!

An de an suntem invitați de sf. Biserică se ne apropiem de Sf. Anton de Padova și să ne inspirăm din sfințenia sa.  Ba mult, suntem îndemnați să învățăm de la acest ucenic al lui Cristos cum trebuie să ne trăim viața de credință pentru a ajunge și noi în Casa Tatălui Ceresc. 

Sf. Anton ne învață că trebuie să fim conștienți de necesitatea despărțirii, a renunțării, a părăsirii a unor lucruri și ființe dragi. Așa cum sfântul Anton a renunțat la toate pentru a-l urma pe Cristos și astfel a devenit un vestitor adevărat al Cuvântului, la fel și noi trebuie să avem o inimă deschisă la voința lui Dumnezeu și să fim gata oricând de a răspunde chemării sale. Însă, nu există răspuns la chemarea de a fi în slujba împărăției lui Dumnezeu care să nu aducă cu sine și anumite neplăceri. Și din aceasta cauză numărul creștinilor chemați pentru a fi trimiși în misiune pare să scadă. Oare acest aspect nu-l putem vedea și aici, chiar între noi? Fără a ști să renunțăm la anumite lucruri sau persoane scumpe nouă, nu vom putea fi niciodată asemenea marelui nostru sfânt protector. 

Să vedem acum ce ne spune cuvântul Domnului pe care l-am proclama astăzi. În Lectura întâi vedem cum Dumnezeu îi încredințează profetului Isaia o misiune importantă și anume: l-a trimis să-i vindece pe cei cu inima zdrobită, să le vestească robilor eliberarea, celor prinși în război izbăvirea, să vestească un an de milostivire al Domnului (cf. Is 61,1-2). Trebuie să înțelegem că fiecare vocație este în vederea unei misiuni din care cauză cel chemat este totodată și un trimis. 

Vedem astfel cum Dumnezeu, care l-a chemat pe sfântul Anton să răspundă cuvântului lui Dumnezeu, la fel cheamă și alți oameni pentru a le încredința anumite sarcini. Cu toate acestea, misiunea îi privește pe toți; ea nu poate fi lăsată doar în seama unor cadre specializate într-un anumit sector specific, de exemplu doar preoților sau călugărilor. Întreaga Biserică este misionară atât în globalitatea sa cât mai ales în fiecare membru. Toți credincioșii, prin puterea vocației primite la botez, își asumă o responsabilitate precisă pentru răspândirea mesajului lui Cristos. Dacă un creștin nu este apostol, acela nu este creștin.

În Evanghelia de azi putem vedea clar figura sau chipul misionarului și dinamismul misiunii sale. Mai întâi Evanghelia ne pune în temă că izvorul misiunii se află în rugăciune și nu în planurile omenești. „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!” (Lc 10,2) Vedem astfel că secerătorii nu sunt chemați prin reclame publicitare, dar ei sunt dăruiți și trimiși de însuși Dumnezeu. Dumnezeu este deținătorul ogorului și el dăruiește secerători pentru acest ogor al său. Prin urmare apostolul este rodul rugăciunii și el trebuie să caute în rugăciune puterea și orientarea pentru acțiunea lui. Misiunea încetează în aceeași clipă când se întrerupe legătura ei cu izvorul. Fără rugăciune, apostolatul nu este decât o simplă meserie ca toate celelalte în vederea câștigării pâinii de toate zilele.

Apoi, mai vedem că cel care este trimis în misiune trebuie să fie blând, să se jertfească fără pretenții și fără rezerve. „Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor” spune evanghelistul Matei (Mt 10,3). Singura forță a apostolatului este cuvântul rostit cu convingere, care poate să fie sau să nu fie primit, ba chiar luat în batjocură. Chiar și în fața ostilităților, a persecuției, misionarul trebuie să facă apel la libertate și nu la constrângere, la mărturia neînfricată și veselă, și nu la agresivitate. Dacă un apostol nu este blând și pătruns de dragostea lui Cristos, atunci riscă să devină un tiran.

Evanghelia ne pune în față și stilul în care trebuie îndeplinită vestirea evangheliei și anume, în sărăcie. Isus își trimite ucenicii fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte. Puterea cuvântului lui Dumnezeu nu se bazează pe avere sau pe prestigiul care îl poate avea o persoană sau o instituție. Adevăratul apostol nu este omul care apare pe scena acestei lumi pentru a fi onorat, cu atât mai mult el nu poate reduce misiunea sa la căutarea de posturi importante și privilegiate. Misionarul adevărat nu poate să apară la tribune, ci preferă să viziteze locurile și casele săracilor, ale oamenilor de rând, ale acelora părăsiți și suferinzi. Dacă misiunea nu adoptă un stil de sărăcie, atunci se coboară la nivelul unei simple acțiuni de propagandă și de spectacol.

Pentru a putea fi într-adevăr un adevărat apostol al cuvântului lui Dumnezeu să învățăm de la sfântul Anton de Padova care nu a încetat să se roage lui Dumnezeu și care a știut să trăiască în blândețe și sărăcie. Sfântul Anton dovedește iubire în slujirea tuturor, dar mai cu seamă a celor umili. Cunoaște calea care conduce la inima lor: calea smerită a lucrurilor mărunte, atât de îndrăgită de poporul credincios. Amin.