Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrare, iubiți credincioși,
La un înțelept a venit un om care voia să scape de umbra sa și-i spuse că, din tot ceea ce a făcut, nimic nu l-a ajutat să-și împlinească dorința. Înțeleptul, cu un zâmbet, îi zise: „Dar este chiar foarte simplu să scapi de propria umbră”. Nedumerit, omul l-a întrebat: „Cum așa? Ce ar fi trebuit să fac și nu am făcut?” Răspunsul înțeleptului a fost atât de simplu: „Ar fi fost suficient să te așezi la umbra unui copac”. Iar o legendă creștină din vechime spune că crucea pe care a fost răstignit Isus a fost făcută din lemnul copacului din rodul căruia au mâncat, ispitiți de diavol, Adam și Eva. Da, de acel diavol care, prin ispitele lui, este asemenea umbrei ce ne însoțește pretutindeni, ce ne mușcă precum un șarpe veninos atunci când ne lăsăm seduși de ispitele lui. În fiecare zi ne rugăm: „Și nu ne duce pe noi în ispită”, adică; „Nu ne lăsa să cădem în ispită”. Iar răspunsul pe care ni-l dă Isus astăzi, când sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci, este unul: „Ascunde-te la umbra crucii mele și vei scăpa de ispită”.
Dar realitatea vieții noastre pământești ne arată că uneori ne este greu, din cauza slăbiciunii umane, să ne ascundem la umbra crucii lui Isus și, asemenea evreilor care au cârtit împotriva lui Dumnezeu, suntem mușcați de ispită. De aceea, sărbătoarea de azi, mai mult decât de un eveniment istoric care a avut loc acum 1290 de ani, și anume consacrarea Bazilicii Învierii din Ierusalim în care a fost depusă crucea lui Isus găsită de sfânta Elena, ne vorbește despre: iertare, vindecare și iubire.
Să le luăm pe rând. Crucea lui Isus înseamnă iertare. Papa Leon al XIV-lea explică foarte frumos acest lucru în cateheza sa despre arestarea lui Isus spunând că „păcatele noastre... nu-l împiedică pe Dumnezeu să ne ierte și să ne redea dorința de a continua să-l urmăm” (AG din 27 august 2025). Acest adevăr ni-l revelează și Isus destul de clar în Evanghelie: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,17). Într-adevăr, crucea lui Isus este semnul că Dumnezeu nu este atât un judecător, cât un tată iubitor ce-și iartă fiul risipitor, un tată care-l strânge la piept, un tată care-i pregătește cel mai frumos ospăț – Euharistia – și-l îmbracă cu cea mai frumoasă haină: haina milostivirii.
Și aici, pentru a nu avea nevoie să apelăm la iertarea Tatălui, pentru a nu fi numiți „fii risipitori” și „oițe pierdute”, să privim la cruce și să vedem în ea nu doar instrumentul iertării, ci și instrumentul suferinței lui Isus, să lăsăm loc în inima noastră simțământului de milă și, pentru a nu-l face pe Isus să sufere iar și iar, să ne angajăm în luptă împotriva ispitei apelând la harul lui Dumnezeu.
După iertare vine vindecarea. Atunci când profetul Ilie este pus față în față cu preoții zeului Baal, el îi întreabă pe iudei: „Până când vă veți clătina în două părți?” (1Rg 18,21), altfel spus: Cât veți mai șchiopăta pe căile Domnului din cauza păcatelor voastre? Într-adevăr, păcatul ne ologește și, din cauza lui, nu mergem sigur spre viața veșnică. Dar crucea lui Isus este vindecare. Și aici sunt potrivite cuvintele sfintei Tereza Benedicta a Crucii: „Cei care nu au picioare atât de sigure pe calea credinței pot folosi întotdeauna crucea drept cârjă”, pentru că crucea lui Isus ne redă sănătatea, iar Lectura întâi de azi ne confirmă acest lucru, deoarece șarpele de bronz ridicat de Moise în pustiu este o prefigurare a crucii lui Isus. Ne-o spune Isus în Evanghelie: „După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică” (In 3,14-15).
O vorbă înțeleaptă spune că „este mai ușor să previi o boală decât să o vindeci”. De aceea, ca să nu trebuiască să apelăm la medicul Isus și la medicamentul crucii (căci uneori ni se pare o cruce taina Spovezii), să privim cât mai des spre Isus răstignit pe cruce și să ne amintim cât l-a costat să ne scoată din moarte; și să ne fie milă de el și să nu ne mai lăsăm mușcați de diavol, adică să nu mai păcătuim.
În sfârșit, crucea lui Isus este semnul iubirii, iar dovadă ne sunt iarăși cuvintele Mântuitorului pe care poate le știm pe de rost: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16). L-a dat la moarte, și nu la orice fel de moarte, ci la „moartea pe cruce” (Fil 2,8), cum ne-a spus sfântul Paul în Lectura a doua. Pentru evrei și romani, moartea pe cruce era cea mai rușinoasă, întrucât era rezervată celor mai mari tâlhari. Și totuși Isus a acceptat-o. De ce? Pentru că ne iubește și el cum ne iubește și Tatăl și ne vrea pe toți alături de el în împărăția cerească. Nu în zadar sfântul Ioan Damaschinul spunea că „crucea lui Isus Cristos este cheia paradisului”.
Dar la iubire se răspunde cu iubire. De aceea, programul vieții noastre ar trebui să fie cuvintele sfântului Ioan: „Aceasta este iubirea lui Dumnezeu: să păzim poruncile lui” (1In 5,3). Și să nu uităm că crucea este urmarea faptului că oamenii nu au păzit poruncile lui Dumnezeu. Iar poruncile lui, așa cum ne spune același Ioan, „nu sunt grele” (cf. 1In 5,3). Să le păzim, așadar, pentru a răspunde la iubirea lui Isus cu iubirea noastră.
Sfințim astăzi această biserică și pentru a-i oferi fiecăruia posibilitatea de a sta în umbra crucii și a nu fi mușcat de diavol. Aici, în biserică, fiecare poate găsi medicamentul crucii care ni se dă sub forma trupului lui Cristos și a cuvântului său. Și sunt convins că fiecare dintre voi, dragi enoriași ai acestei parohii, știți ce eforturi au fost depuse și cât timp s-a lucrat pentru ca azi să ne putem bucura de sfințirea acestui sfânt lăcaș. De aceea, azi, Isus vă încredințează, împreună cu această biserică, și o mare responsabilitate: să aveți grijă de această casă a Domnului, care este și casa voastră. E plăcută ochilor trupești ca și ochilor credinței: aveți așadar grijă ca această frumusețe să fie menținută prin curățenie (sfântul Augustin spunea că și lui Dumnezeu îi place ordinea); mai mult, faceți să sporească această frumusețe contribuind atât cât puteți ca ea să fie completată cu acele lucruri necesare cultului divin care încă îi mai lipsesc. Dar frumusețea unei biserici este dată nu numai de pietre, icoane, statui și alte obiecte de decor, ci mai ales de oamenii care intră aici pentru a-l găsi pe Dumnezeu. De aceea, faceți această biserică să fie și mai frumoasă prin prezența la rugăciune și la sfintele Liturghii și nu neglijați disponibilitatea lui Isus de a vă ierta, vindeca și iubi și călcați cât mai des – poate chiar zilnic – pragul acestui sfânt lăcaș încununat cu sfântul semn al crucii, sub protecția căruia încă de început a fost pusă comunitatea din Bender. Îndemnați-i și pe cei care, din diferite motive, inclusiv spațiul mic din capela veche, nu prea dădeau pe la biserică, să vină și ei în acest sfânt lăcaș pentru a-l reîntâlni pe Isus, cel fără de care nu putem face nimic (cf. In 15,5).
Și dacă tot vă veți aduna la rugăciune, să nu uitați să-i mulțumiți în primul rând bunului Dumnezeu pentru această biserică și să vă rugați lui pentru toți cei care s-au dedicat trup și suflet înălțării acestui sfânt lăcaș: binefăcătorii știuți și neștiuți, episcop, întreaga Congregație a Preoților Preasfintei Inimi a lui Isus, preoții dehonieni care au coordonat lucrările de zidire: foștii parohi – pr. Zdzisław Śmiertka și pr. Marcin Januś –, și parohul actual, pr. Vladimir Beloconîi, aici de față toți trei, și, pr. Władislaw Jadowski, întors în Casa Tatălui în anul 2020. Să vă rugați, de asemenea, și pentru lucrătorii care au muncit la construcția acestei biserici.
Iubiții mei frați și surori în Cristos,
Revenind la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în încheiere, doresc să redau cuvintele sfintei Ioana d’Arc din mijlocul focului care îi ardea trupul: „Țineți ridicată crucea, ca să o pot vedea dintre flăcări”. Să avem mereu în fața ochilor noștri crucea lui Isus, mai ales atunci când ne amenință flăcările ispitei, pentru ca, asemenea acestei fecioare sfinte, să ne bucurăm pe deplin de roadele pomului crucii, adică de iertare, vindecare și iubire, și astfel să ajungem în Ierusalimul ceresc, calea spre care trece și prin biserica pe care azi o sfințim. Amin.
