Dragi mei confrați preoți, dragi diaconi, iubite surori, iubiți credincioși,

Solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului a fost introdus în calendarul universal al Bisericii de către Papa Urban al IV-lea în 1264. Până la aceasta dată această sărbătoare era marcată doar într-o dieceză din Belgia de azi. Sunt unii care spun că ar fi fost mai bine dacă această sărbătoare ar fi fost propusă de mai multe ori pe an, pentru că astfel s-ar bucura și Isus din Euharistie mai des de o afluență mai mare de adoratori care-l vizitează în acest sacrament minunat, care-l urmează în procesiune, care-i cântă și-i presară cu flori drumul pe unde trece.

Dar, până la urmă, sărbătoarea de azi nu este atât despre bucuria lui Isus cât mai ales despre bucuria noastră. Sfântul Ioan Maria Vianney – el, care petrecea uneori ore în șir în fața tabernacolului – ne învață că „fără dumnezeiasca Euharistie nu există fericire în această lume”. Și aici am să vă spun o întâmplare.

Un muncitor avea obiceiul ca, la ora prânzului, să intre pentru câteva clipe în biserica din apropiere. Preotului care l-a întrebat: „Ce-i spui lui Isus?”, i-a răspuns: „Îi spun doar atât: «Te salut, Doamne, sunt Paul. Am intrat să-mi fac prezența»”. Când muncitorul nu a apărut câteva zile la rând, preotul a mers la fabrică să afle ce s-a întâmplat. I s-a spus că e în spital; așa că s-a dus să-l viziteze. Infirmiera i-a zis că, deși până acum nimeni nu a venit să-l vadă, omul este mereu vesel. Intrând, preotul i-a spus despre dezamăgirea infirmierei. „Se înșală – i-a răspuns bolnavul; în fiecare zi vine la mine cineva și-mi spune: «Paul, sunt Isus. Am venit să-mi fac prezența»”.

În Lectura întâi am auzit cum regele Melchisedec, care era și preot, i-a adus ca jertfă lui Dumnezeu pâine și vin drept mulțumire pentru victoria lui Abram (cf. Gen 14,18-19). Această „ofertă” a lui Melchisedec este deja o prefigurare a Cinei Domnului pe care sfântul Paul ne-o descrie în Lectura a doua și la care suntem și noi chemați să participăm. Ca răspuns la darul lui Melchisedec, Abraham îi oferă a zecea parte din pradă; ca răspuns la darul pâinii și al vinului pe care-l oferim pe altar, Isus ne oferă trupul și sângele său, spunându-ne: „Luați și mâncați, luați și beți”. Ca răspuns la jertfa noastră proprie, prin preasfântul său trup și sânge, Isus ne oferă viața veșnică.

Dar care ar putea fi jertfa noastră, pe lângă darul de pâine și vin pe care îl prezentăm și noi, la fel ca Melchisedec? Să ne îndreptăm atenția spre Evanghelie și acolo vom găsi răspunsul. Am auzit că i s-au oferit lui Isus cinci pâini și doi pești. De ce cinci? De ce doi? Pentru că ele au semnificația lor. Doi, pentru că este simbolul omului, alcătuit din trup și suflet. Cinci, pentru că anume atâtea simțuri are omul. Asta înseamnă că cea mai plăcută jertfă pe care i-o putem oferi lui Isus suntem noi înșine, iar acel muncitor din povestirea de la început a înțeles foarte bine acest lucru. L-a înțeles și sfântul Ignațiu de Antiohia, care spunea despre sine: „Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată al lui Dumnezeu”. Așadar, pentru a fi cu adevărat jertfă spirituală plăcută Domnului, trebuie să fim și noi grâu al lui Dumnezeu, adică oameni care îi împlinesc voința.

Revenind la povestirea de mai sus, putem ușor înțelege de ce omul nu era singur: el îl avea pe Isus! Și îl avea pe Isus pentru că nu uita niciodată să treacă să-l viziteze. De câte ori Isus nu se simte singur în tabernacol? De câte ori nu riscă să rămână singur pe altar atunci când se face adorație euharistică toată ziua chiar aici, în catedrală? Să luăm exemplul acestui simplu muncitor și, măcar pentru o clipă, să trecem prin fața lui și să-i spunem: „Isuse, sunt cutare, am intrat să-mi fac prezența”. Și fiți siguri că, dacă veți proceda astfel, jertfa voastră de pâine și de vin pe care o oferiți la altar îi va fi lui Isus cu mult mai plăcută, iar când vă veți simți singur îl veți putea auzi pe Isus cum vă spune în taina inimii voastre: „Hei, sunt Isus, am venit să-mi fac prezența”. Să facem, așadar, din fiecare zi, o sărbătoare a trupului și sângelui Domnului. Amin.