Dragi familii, iubiți frați și surori în Domnul,

Pe 1 iunie, s-a desfășurat la Roma Jubileul Familiilor, al Copiilor, Bunicilor și Bătrânilor. În predica de la sfânta Liturghie, Papa Leon al XIV-lea, le-a spus soților: „Căsătoria nu este un ideal, ci canonul iubirii adevărate dintre bărbat și femeie: iubire totală, fidelă, rodnică. În timp ce vă transformă într-un singur trup, aceeași iubire vă face capabili, după imaginea lui Dumnezeu, să dăruiți viață”.

Ne-am adunat astăzi pentru a sărbători familia, care este „Biserica domestică” (LG 11), și care, în comuniune de credință, speranță și iubire cu toate familiile, formează Biserica, pe care Papa Francisc a numit-o „familia familiilor” (Amoris laetitia 325). Și o facem sub privirea cerească a familiei Ulma, beatificată la 10 septembrie 2023 și ale cărei relicve ne însoțesc astăzi la această sfântă Liturghie, o familie de martiri, dar și o familie a cărei viață reprezintă o împlinire a cuvintelor înțeleptului Ben Sirah din Lectura întâi: „Domnul l-a preamărit pe tatăl în copii și a întărit judecata mamei în fii” (Sir 3,2); o Biserică domestică ce ni se prezintă ca o icoană vie a cuvintelor Papei Leon al XIV-lea pe care le-am citat mai sus: doi soți a căror iubire a rodit cei șase copii născuți și al șaptelea care, în momentul martiriului părinților, al surorilor și fraților săi, se afla încă sub inima mamei.

Papa Francisc, vorbind despre această familie afirma că ea este exemplu de „sfințenie de la ușa de alături”. Privind la atâtea familii sfinte putem vedea în ce constă secretul sfințeniei. El constă în iubire, care, după spusele sfântului Paul din Lectura a doua, „este legătura desăvârșirii” (Col 3,14). Și tot sfântul Paul vă călăuzește în trăirea iubirii reciproce prin trei atitudini: bunătate, umilință și răbdare (cf. Col 3,12), pentru că ele dau dovadă că iubirea se află la fundamentul căsniciei voastre. În același timp, aceste trei atitudini practice ajută să se împlinească în familiile voastre acel cuvânt al lui Isus din Evanghelie: „Cei doi vor fi un singur trup” (Mt 19,5), evitând astfel separarea și lipsirea copiilor de iubirea – la fel de necesară – a ambilor părinți.

Prima atitudine e cea a bunătății. O vorbă populară spune că „de omul bun și de vreme bună nu te saturi niciodată”, iar un proverb grecesc spune că „bunătatea dă naștere la bunătate”. Psalmul 117 spune: „Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun” (v. 1). Dacă Domnul este bun, se cuvine să fim și noi buni, pentru că am fost creați după chipul lui (cf. Gen 1,27). Dacă într-adevăr în familiile noastre nu vrem să ne mai săturăm de cel / cea de lângă noi, trebuie să dăm dovadă de bunătate, întrucât, așa cum ne învață Isus, „tot ce vreți ca oamenii să facă pentru voi, faceți și voi pentru ei” (Mt 7,12). Cum se poate manifesta bunătatea? A greșit celălalt? Iartă-l. Are nevoie celălalt de ajutor? Ajută-l. E trist celălalt, readu-i bucuria prin gesturi mici de bunătate, printr-un zâmbet, printr-o vorbă bună. Spune sfântul Paul: „Ceea ce seamănă omul aceea va și secera” (Gal 6,7). Așadar, semănați bunătate pentru a culege bunătate. Acest sfat e valabil și pentru voi, dragi copii. Urmați îndemnul din Lectura întâi: „Fapta bună față de părinți nu va fi neglijată” de Dumnezeu (cf. Sir 3,14).

A doua atitudine este cea a umilinței. Cartea Genezei ne spune că Dumnezeu „bărbat și femeie i-a creat” (1,27). Faptul că femeia a fost creată din coasta lui Adam este interpretat de mulți cum că băratul are supremație asupra femeii, dar de fapt nu este așa! Acest amănunt ne arată că ambii au aceeași demnitate în fața Creatorului. Umilința... Cum se traduce ea în relațiile familiale? Apelez iarăși la sfântul Paul pentru a răspunde: Isus „fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil 2,6-7). Iată umilința. Soțul care posedă putere fizică, nu trebuie să se considere superior femeii; soția, având frumusețea ei fizică, nu trebuie să se considere superioară bărbatului. Am mai auzit de cazuri în care unul dintre soți spunea că „eu țin familia, deci eu trebuie să conduc”. Egoism pur și tendință de superioritate! Marele compozitor Ludwig von Beethoven – un catolic profund credincios – spunea că „nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea”. Umilința în familie nu înseamnă a intra sub cizma celuilalt, ci a-l privi pe celălalt ca pe un egal, chiar dacă există diferențe de ordin fizic, social, economic, intelectual etc.

În sfârșit, a treia atitudine este cea a răbdării, necesară atunci când este greu de suportat anumite lipsuri sau greșeli ale celuilalt sau ale copiilor. A răbda este o virtute, și roadele ei nu vor întârzia să apară. Să privim la sfânta Monica, mama sfântului Augustin, a cărei răbdare în a suporta greșelile soțului ei, Patriciu, i-au adus bucuria de a-l vedea botezat. Admirându-i răbdarea, fiul ei Augustin va spune că „răbdarea este însoțitoarea înțelepciunii”. Răbdarea este rodul iubirii. O afirmă sfântul Papă Grigore cel Mare: „Unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire”. Și așa cum ne învață exemplul lui Isus în pătimirea sa și al sfintei Monica, răbdarea se călește în rugăciune și se exprimă în iertare. Însă nu este bine – ba este păcat – a abuza de răbdarea celuilalt, pentru că și răbdarea are limitele ei și trecând dincolo de aceste limite dăm dovadă de lipsă de iubire, de bătaie de joc, de aroganță, de răutate și indiferență față de lacrimile celuilalt. Iar asta nu-i place lui Dumnezeu. Dar mai este și răbdarea în încercările vieții, în greutăți, în lipsuri, în dureri. În astfel situații ce se pot întâlni în multe familii răbdarea trebuie să fie însoțită de încrederea în Dumnezeu, de rugăciunea comună, de efortul conjugat al tuturor membrilor familiei – nu doar al unuia – de a depăși aceste situații. Vorba poetului: „Unde-i unul nu-i putere / la necaz și la durere”.

Revenind la familia Ulma, mai descoperim o cale necesară pentru consolidarea iubirii conjugale: credința, care lua forma implicării active în viața Parohiei „Sfânta Dorota” din Markowa, a rugăciunii în sânul familiei, la care participau toți membrii, a participării la viața sacramentală; și, pe lângă toate astea, cei doi soți – Józef și Wiktoria – făceau parte și din grupul Rozariului Viu. Și mai lua o formă importantă: cea a deschiderii propriei bunătăți pentru cei din afara familiei, mai ales în anii duri ai celui de-Al Doilea Război Mondial, bunătate care, deși le-a adus martiriul, le-a dobândit viața veșnică. De aceea, pe lângă credința voastră unul față de altul nu uitați să hrăniți și credința față de Dumnezeu.

Iubite familii, închei cu un îndemn: aveți grijă de iubirea voastră! Nu lăsați să scadă căldura ei; dimpotrivă faceți orice ca prin bunătate, umilință și răbdare și mai ales prin credință ea să crească mereu. Și fie ca Duhul Sfânt să facă din voi familii sfinte, demne de viața veșnică. Amin.