Iubiți frați și surori în Domnul Înviat,

La 30 aprilie se vor împlini 26 de ani de când sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a instituit sărbătoarea Divinei Îndurări în Duminica a II-a a Paștelui, în aceeași zi fiind trecută în rândul sfinților și Faustina Kowalska, o soră poloneză, numită „apostolul Îndurării Divine”. Acestei surori, în anii 20 ai secolului trecut, i s-a arătat Isus, cerându-i să picteze o icoană care să arate această Îndurare. În aparițiile sale, Isus i-a vorbit sfintei Faustina despre Milostivirea sa, despre cât de mult se îndură de fiecare păcătos și cât de mult ar dori ca oamenii să se încreadă în Îndurarea lui. De aici și invocația: „Isuse, mă încred în tine!” 

Îmi amintesc o istorioară despre un om ajuns la poarta raiului și dialogul pe care acesta l-a avut chiar cu Isus. „Pentru ca să intri în paradis, trebuie să aduni 1.500 de puncte”, i-a spus Isus. Și a început să-l întrebe: „Ai ținut poruncile?” „Da”, i-a spus omul. „Bine, 25 de puncte”, i-a zis Isus și a continuat: „La biserică ai mers? Te-ai împărtășit, te-ai spovedit?” „Da.” „Încă 25 de puncte. Ai fost bun și milostiv cu oamenii?”. „Da, Doamne.” „Încă 25 de puncte”. După ce a terminat cu întrebările, Isus i-a zis: „Ai acumulat 300 de puncte. Mai ai nevoie încă de 1.200”. Oricât s-a străduit omul să-și amintească tot binele făcut, nu a reușit să strângă mai mult, așa că, printre lacrimi a spus: „Doamne, nu pot mai mult, însă mă încred în Îndurarea ta”. La care Isus i-a spus: „Încrederea în Îndurarea mea îți oferă aceste 1.200 de puncte. Intră în rai!” 

Dumnezeu încă de la început s-a revelat pe sine ca Milostivire. Mai întâi l-a creat pe om și, după ce acesta a căzut în păcat, i-a promis un Răscumpărător. Pe poporul său aflat în robie l-a eliberat și l-a condus în Țara Promisă. Pentru a-i reda omului viața veșnică, l-a trimis în lume pe Fiul său, care a fost răstignit și a înviat. De ce toate acestea? Pentru că el este milostiv. 

Învierea lui Isus este dovada cea mai mare că Dumnezeu este Milostivire, iar de acest adevăr ne-a asigurat sfântul Petru în Lectura a doua, spunându-ne că „în marea sa îndurare, Dumnezeu ne-a renăscut la o speranță vie prin învierea lui Isus Cristos din morți” (1Pt 1,3). Și Evanghelia pe care am ascultat-o ne-a spus că Isus este îndurător: nu putea să-i lase triști pe discipolii săi, așa că a venit în mijlocul lor, iar „discipolii s-au bucurat văzându-l” (In 20,20). Și față de Toma, cel numit și „Necredinciosul”, Isus își arată Milostivirea: el nu-l ceartă pentru necredința sa, nu-i reproșează că nu s-a încrezut în cuvintele celorlalți apostoli. Pur și simplu îl îndeamnă: „Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (In 20,27)

Și noi ca și apostolii putem experimenta Milostivirea lui Isus. Unde o găsim i-a spus-o Isus sfintei Faustina în una dintre aparițiile sale: „Spune sufletelor unde trebuie să caute mângâierile, adică în tribunalul Milostivirii, acolo unde au loc cele mai mari minuni care se repetă încontinuu. Pentru a obține această minune... e suficient a te pune cu credință la picioarele unui reprezentant al meu și a-i mărturisi propria mizerie și minunea Milostivirii Divine se va manifesta în toată plinătatea”. Așadar, Spovada este primul loc unde găsim Milostivirea lui Dumnezeu. Când tot amânăm să ne apropiem de scaunul de spovadă, să ne amintim de parabola fiului risipitor, numită și „parabola tatălui îndurător” și să-l vedem pe Dumnezeu nu ca pe un judecător sever, ci ca pe un Tată care ne iartă și ne îmbrățișează.

Din Jurnalul sfintei Faustina mai aflăm că, alături de Spovadă, un alt sacrament care ne arată cât de mare este Milostivirea lui Isus este Euharistia. Milostiv cum este el, Isus vrea să ne ofere în dar viața veșnică. Și iată ce-i spune sorei Faustina: „Viața veșnică trebuie să înceapă deja de pe acest pământ prin sfânta Împărtășanie. Fiecare sfântă Împărtășanie te face tot mai aptă să familiarizezi cu Dumnezeu pentru toată veșnicia”. Apostolilor, după înviere, Isus le-a apărut în carne și oase; nouă Isus ne apare sub chipul pâinii și al vinului, pentru ca și noi să ne putem bucura de prezența și de milostivirea lui.

Isus cel milostiv vrea ca și noi să fim milostivi. Un mare apostol al Milostivii, sfântul Vincențiu de Paul, s-a întâlnit într-o zi cu regina Ana a Franței și, văzându-i la gât un lănțișor de pietre prețioase, îi zise: „Maiestate, nu puteți face ca aceste pietre sa se prefacă în pâini?” Regina desfăcu lănțișorul de la gât, i-l dădu lui Vincențiu și minunea prefacerii pietrelor în pâini se întâmplă după o oră. Și noi putem preface pietrele în pâini, iar pentru asta nu e nevoie să fim regi sau regine și să purtăm coliere din pietre prețioase. Isus a hrănit mulțimi de oameni cu cinci pâini și doi peștișori, adică puținul nostru în mâinile lui Isus devine mult; pentru cel care are nevoie de milostivirea noastră puținul nostru este mult. Puțin de la mine, puțin de la tine, puțin de la altul devine mult. 

Dar a fi milostiv nu înseamnă doar a oferi ceva pentru trup, în concret: a-i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuință, a-i îmbrăca pe cei zdrențăroși, a-i vizita pe bolnavi și pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți, pentru că, pe lângă cele șapte fapte de milostenie trupească, sunt și cele șapte fapte de milostenie sufletească și Anul Milostivirii decretat de Papa Francisc în 2015, ni le-a reamintit, și anume: a instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja, a ierta şi a suporta cu răbdare. Să nu le uităm și să nu le neglijăm, ci să fim milostivi după cum Tatăl nostru ceresc milostiv este, pentru ca să formăm și noi o comunitate ca aceea despre care ne-a vorbit Lectura întâi.

În încheiere, vă propun această rugăciune a sfintei Faustina: „O, Doamne, doresc să mă transform în întregime în Milostivirea ta și să fiu reflexia ta vie! Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât ochii mei să fie milostivi, astfel încât eu... să știu să observ ceea ce este frumos în sufletul aproapelui meu și să-i fiu de ajutor. Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât auzul meu să fie milostiv, să mă aplec asupra necesităților aproapelui meu... Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât limba mea să fie milostivă..., ca să aibă pentru fiecare un cuvânt de întărire și de iertare. Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât mâinile mele să fie milostive și pline de acțiuni bune... Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât picioarele mele să fie milostive, astfel ca să merg mereu în ajutorul aproapelui... Ajută-mă, Doamne, să fac în așa fel încât inima mea să fie milostivă, astfel încât să particip la toate suferințele aproapelui”. Amin.