După al Doilea Război Mondial, autoritățile din Polonia au decis să înființeze lângă Cracovia un nou orășel, pe care l-au numit Nowa Huta. Dar printre blocuri nu a fost prevăzută nicio biserică, căci se dorea un orășel fără Dumnezeu. Oamenilor nu le-a plăcut acest lucru, așa că au înfipt o cruce în pământ și, indiferent de vreme, se adunau la rugăciune în jurul ei. În anul 1959, la -20°, arhiepiscopul Karol Wojtyła a celebrat liturghia din noaptea de Crăciun pe un altar improvizat lângă această cruce. Până la urmă, comuniștii le-au dat voie oamenilor să-și ridice o biserică, dar cu o condiție: să fie pe cheltuiala proprie. Fiecare credincios aducea câte o piatră pentru noul lăcaș. Pietre veneau de peste tot din Polonia, inclusiv prin poștă. Chiar și Papa Paul al VI-lea a trimis o piatră din Bazilica „Sfântul Petru”. Așa s-a construit biserica „Arka Pana”, fiind sfințită de Karol Wojtyła în anul 1977.

Biserica din piatră, fie că este vorba de cea de la Nowa Huta, fie că este vorba de catedrala noastră, fie că este vorba de orice biserică din lume nu este decât o imagine a Bisericii formate din oameni și a cărei zi de naștere o sărbătorim astăzi. Trei ani de zile ea a fost zămislită de Isus prin învățătura transmisă celor doisprezece apostoli și iată în ziua de Rusalii, prin acțiunea Duhului Sfânt, Biserica se naște din Cenacol. Dar Duhul Sfânt nu este numai cel care dă naștere Bisericii; el este și cel care o face să crească, iar acest adevăr este dovedit de faptul că, de la doisprezece bărbați și o femeie – Maria –, Biserica a ajuns astăzi la vreo 2 miliarde și 400 de milioane de creștini. Și asta datorită Duhului Sfânt care, zi de zi, clipă de clipă, zidește în edificiul Bisericii noi și noi pietre.

Și cum este Biserica ce se naște la Rusalii? Este o Biserica ce se face înțeleasă, pentru că Biserica vorbește în limba fiecăruia dintre noi, așa încât noi să înțelegem mesajul lui Isus. Asta s-a văzut chiar în ziua de Rusalii: indiferent de ce neam erau cei ce-i auzeau pe apostoli – parți, mezi, mesopotamieni, iudei, egipteni, libieni, romani, cretani, arabi –, înțelegeau ce predicau aceștia „despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu”. De aceea, nimeni nu se poate scuza că nu înțelege limba Bisericii, pentru că ea vorbește toate limbile, mai ales limba iubirii!

Dar este o Biserică incontrolabilă. Unii ar fi voit ca apostolii să rămână și pe mai departe după acele uși încuiate de frica iudeilor. Dar nu a fost voia lor, căci Duhul Sfânt a deschis acele uși, iar apostolii nu s-au lăsat intimidați de nimeni în vestirea lui Isus cel Înviat. Biserica nu este o simplă instituție la cheremul celor puternici – marii preoți, cărturarii, autoritățile romane; singurul care o „controlează” este doar cel care a zămislit-o și a făcut-o să se nască: Dumnezeu. Există și azi – ca și întotdeauna – unii care vor să țină Biserica în spatele ușilor închise sau o resping pentru că nu le place ce predică; unii care ar vrea să și-o supună propriilor interese și s-o impună să predice altceva decât mesajul lui Isus. Dar un lucru este clar: nu sunt oamenii cei care controlează Biserica, ei doar trebuie să se lase călăuziți de ea, chiar dacă nu le place ce spune!

Fiind o Biserică incontrolabilă ce se face înțeleasă, Biserica este prin natura ei misionară; ea iese din Cenacol și merge în lume pentru a proclama evanghelia. Faptul că azi Biserica este răspândită pe tot pământul, faptul că azi noi suntem în această catedrală se datorează misionarilor, care au lăsat totul de dragul evangheliei, așa cum la începuturi au făcut apostolii mișcați de Duhul Sfânt să iasă din zona lor de confort pentru a merge în toată lumea. Pentru a nu merge mai departe de dieceza noastră, majoritatea preoților și persoanelor consacrate care au activat și activează aici sunt misionari. Dar Biserica nu sunt doar preoții și călugării / călugărițele; Biserica este totalitatea celor botezați, de aceea, fiecare creștin este misionar, vestind evanghelia nu la capătul lumii, ci acolo unde l-a rânduit Dumnezeu, ducând o viața care să vorbească, alături de cuvinte, despre Isus.

Biserica este zidită din pietre vii, adică din fiecare credincios, indiferent de ce statut are el în ea; este Duhul Sfânt care dă viață acestor pietre. Duhul pe care Isus îl trimite apostolilor și care la Rusalii coboară asupra lor nu vine pentru a compensa absența lui Isus înălțat la cer; el este în Biserică pentru a intensifica această prezență; el coboară pentru a face din noi nu doar pietre vii, ci și membre ale lui Isus, pentru ca noi, la rândul nostru, să devenim cristofori, adică purtători ai prezenței sale; el vine ca să ne unească și mai strâns pe noi între noi și pe noi toți cu Isus. V-ați întrebat de ce Isus, în seara Paștelui, îl suflă asupra apostolilor pe Duhul Sfânt, iar în ziua de Rusalii același Duh Sfânt coboară sub formă de limbi de foc? Isus cel Înviat, suflându-l pe Duhul Sfânt, repetă gestul creator din Cartea Genezei, când Dumnezeu a suflat asupra omului Duhul său dătător de viață, prin asta arătând că el dă o nouă viață lumii rănite de păcatul originar; la rândul său, focul din ziua de Rusalii, ca orice foc, se propagă cu repeziciune, dar nu oricum, ci prin cei care-l primesc.

Iubiți candidați la sacramentul Mirului, în curând veți primi și voi plinătatea Duhului Sfânt. Nu este vorba doar de un simplu rit, dar de un nou sacrament, care deschide o nouă etapă în viața voastră, și care este motiv de sărbătoare și bucurie. Este vorba în primul rând de o sporire a prezenței lui Isus în viața voastră, de o mai aprofundată conștientizare că aveți un rol și mai important de jucat în Biserică și în parohie, ca pietre vii, acum și mai șlefuite de darurile Duhului Sfânt; de o înțelegere mai aprofundată a faptului că Biserica are nevoie de voi pentru a răspândi evanghelia, dar că și voi aveți nevoie de ea pentru a ajunge la viața veșnică; de o înțelegere a faptului că, prin Duhul Sfânt acum și mai puternic sunteți legați de fiecare membru al Bisericii, care – datorită Duhului prin care strigăm „Abbá, Tată” (Gal 4,6) – este acum fratele și sora voastră mult mai mult decât înainte. De aceea, fiți vrednici de un oaspete atât de mare și nu-l supărați prin cuvinte, fapte, gânduri, atitudini, omisiuni.

Acest îndemn, iubiții mei frați și surori în Domnul, îl adresez și fiecăruia dintre voi: păstrați în voi darul Duhului Sfânt, pentru ca el să vă reînnoiască viața, să vă aprindă iubirea, să vă întărească speranța și să mărească credința, dar mai ales să sporească și mai mult prezența lui Isus în viața voastră, acel Isus fără de care nu putem face nimic. Amin.