Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubite familii, dragi credincioși,

Sfântul Ioan Paul al II-lea scria în anul 1994 că familia este „calea Bisericii”; Benedict al XVI-lea și Francisc, au definit familia drept „speranța Bisericii și a societății”. Referindu-se la familie, și Papa Leon al XIV-lea a îndemnat omenirea să nu uite că „viitorul popoarelor este generat de familii”.

Celebrând astăzi Sfânta Familie din Nazaret, Biserica vine să re-pună în centru familia, pentru că familia este nu doar celula de bază a societății, ci și a Bisericii, numită adesea „Familia familiilor”. Speranța – laitmotivul Anului Jubiliar pe care îl încheiem azi – izvorăște dintr-o familie neobișnuită, dar totuși o familie, acea familie în care Fiul lui Dumnezeu alege să se nască, să crească și învață să fie Om printre oameni, în care se simte iubit și dorit nu doar pentru că este Fiul lui Dumnezeu, ci și pentru că este și Fiul lor, al Mariei și al lui Iosif. E greu de spus că avem perfecte, pentru că ne aflăm „în această vale de lacrimi”, dar există familii care sunt pentru Biserică și societate izvor de speranță, focare de iubire și bunătate, cămine ale credinței și evlaviei. Dacă sunt puține sau multe, Dumnezeu știe; dar ceea ce pot afirma sigur este că Întâlnirea Diecezană a Familiilor, organizată deja al treilea an, ne arată că avem familii care caută să-și trăiască vocația proprie, că sunt familii care doresc să pășească pe calea ce duce la perfecțiune. De fapt, fiecare familie își poate trăi vocația și pot merge pe calea spre perfecțiune cu condiția să imite modelul pe care îl găsesc în Sfânta Familie, în Isus, Maria și Iosif. Și tocmai pentru a ajuta familia în imitarea acestui model sfânt, a fost instituită Întâlnirea Diecezană a Familiilor – și mă folosesc de ocazie să îndemn toate familiile să participe la ea –, pentru că, pe lângă scopul deja amintit, ea mai are un obiectiv, care coincide și cu scopul Anului Jubiliar: de al pune în centru pe Isus în viața fiecărui om, în viața fiecărei familii, la fel cum a fost și în viața Mariei și a lui Iosif, în viața Sfintei Familii din Nazaret.

Iosif este modelul de imitat pentru fiecare tată și soț. Cele câteva cuvinte pe care le găsim despre el în Evanghelii sunt suficiente pentru a-i face un portret-călăuză pentru fiecare tată. Știm despre el că era drept, că i s-a arătat de trei ori în vis îngerul Domnului, că a luat-o de soție pe Maria și a mers împreună cu ea la Betleem, că a dus Pruncul în Egipt ca să-l scape de urgia lui Irod, iar după revenirea în Palestina, s-au stabilit la Nazaret, unde a muncit ca tâmplar. Ce poate un tată să învețe de aici pentru a edifica o familie care tinde spre perfecțiune? În primul rând ascultarea de Dumnezeu, pentru că în asta constă dreptatea lui Iosif. Pot să-mi reproșeze tații că nu li se arată în vis vreun înger al Domnului pentru a le spune ce să facă. Nici nu trebuie, deoarece tot ceea ce cere Dumnezeu de la un tată e scris în Sfânta Scriptură. De rând cu ascultarea, găsim la Iosif lecția bunătății și a fidelității față de Maria. Iosif este și modelul unui soț și tată grijuliu, iar scena din Evanghelia de azi dovedește asta cu vârf și îndesat; și această grijă, această renunțare la sine pentru binele familiei îi învață Iosif pe tații de azi și de mâine, la fel cum le transmite și lecția muncii și a hărnicei pentru bunăstarea familiei; și este vorba nu doar de serviciul pe care îl are, ci și de acele treburi casnice lăsate uneori doar pe umerii soției sau – mai rău – a copiilor. Se vorbește în ultimii ani în Biserică tot mai mult despre sinodalitate. Sinodalitatea începe în familie, acolo unde totul trebuie să se facă împreună.

Maria, iată modelul pentru orice mamă și soție. Despre ea știm mai multe, și tot ceea ce știm este pentru fiecare mamă și soție o lecție pentru zidirea unei familii în drum spre perfecțiune. În primul rând Maria este femeia care, la fel ca și Iosif, ascultă de Dumnezeu, odată ce-i spune îngerului: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38), și acest cuvânt se găsește în Sfânta Scriptură. Orice soție poate învăța de la Maria lecția fidelității, căci ea este soția fidelă: fidelitatea față de Dumnezeu se transformă în fidelitatea față de Iosif. O tradiție antică spune – și nici nu putea fi altfel – că Maria i-a fost alături lui Iosif până în clipa trecerii sale la cele veșnice. Asta sună ca acele promisiuni pe care și le fac mirii la cununie: „Promit că îți voi fi credincios / credincioasă în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca și în timp de sănătate, să te iubesc și să te respect în toate zilele vieții mele”. Ce să spunem despre grija Mariei față de Prunc? Cuvintele lui Luca: „L-a înfășat și l-a culcat în iesle” (Lc 2,7), la fel ca și neliniștea cu care își caută Fiul rămas la Ierusalim sunt dovada iubirii și a grijii Mamei pentru Pruncul ei, sunt lecția pe care Maria o dă fiecărei mame să-și iubească și să se îngrijească de copiii ei. Iar faptul Maria i-a spus lui Isus că mirii din Cana „nu mai au vin” (In 2,3) arată că iubirea ei trece dincolo de limitele familiei și îl cuprinde pe orice om aflat în nevoie. Și aici îmi amintesc de sfântul Pius al X-lea, care a învățat de la mama sa dărnicia și generozitatea față de aproapele.

Au oare și copiii un model de imitat? Evident că au, și acest model este copilul Isus, și primul lucru pe care vrea Isus să-l spună copiilor este: „Fiți ascultători”. În Evanghelie citim că Isus, după ce a stat trei zile la Ierusalim, s-a întors cu părinții săi la Nazaret „și era supus lor” (Lc 2,51). De ce făcea acest lucru? Pentru că știa că neascultarea față de părinți i-ar întrista, iar el nu dorea să-i vadă niciodată pe părinții săi plângând din cauza neascultării lui. A fi neascultător față de părinți înseamnă a fi la fel și față de Dumnezeu, întrucât mama și tata sunt reprezentanții lui Dumnezeu în familie. Ascultarea este dovada iubirii, așa că orice copil care spune că-și iubește copiii trebuie să o arate dându-le ascultare. Isus este modelul copilului harnic care-și ajută părinții și sunt atâtea iconițe care-l arată pe copilul și adolescentul Isus cum, împreună cu Iosif, muncește în atelierul lui de tâmplărie. Și harnic nu doar la muncă, ci și la studiu, pentru că, dacă nu ar fi studiat asiduu, nu ar fi putut el să discute cu învățătorii din templu, să-i asculte, să le pun întrebări. Și chiar dacă nu a avut frați și surori – cei pe care îi găsim în Evanghelii numiți frații și surorile lui Isus erau de fapt verișorii săi –, Isus îl învață pe fiecare copil cum trebuie să fie în relație cu frații sau surorile mai mici sau mai mari: iubitor, atent, bun, săritor la nevoie, pentru că așa a fost el în relație cu toți oamenii, pe care i-a numit frații și surorile sale.

Dragi familii, iubiți credincioși,

Doresc să închei cu o întâmplare din viața unei familii pentru o ultimă lecție pentru această zi în care sărbătorim Sfânta Familie din Nazaret. În copilărie, Mordecai – acesta era numele copilului – a fost o pacoste, așa că într-o zi, părinții lui l-au dus la un om sfânt, renumit pentru sfaturile bune pe care le dădea în cele mai dificile cazuri. După ce părinții s-au plâns de copilul lor, omul cel sfânt le-a spus: „Lăsați-l aici pentru un sfert de oră”. Ieșind părinții, sfântul a închis ușa. Mordecai a simțit o mică teamă, însă omul s-a apropiat de el și, în tăcere, l-a îmbrățișat. Din acea zi, copilul a devenit un alt om. Este ceea ce l-a sfătuit Maica Tereza pe un jurnalist care a întrebat-o cum poate face el lumea mai bună? Sfânta i-a spus simplu: „Mergi acasă și iubește-ți familia!” O familie în care nu lipsesc îmbrățișările, în care toți se iubesc după modelul pe care îl avem în Isus, Maria și Iosif este o familie care merge pe calea spre perfecțiune, este o familie care ține aprinsă în lume flacăra speranței chiar și dincolo de acest An Jubiliar ajuns la sfârșit.

Și dacă e să ne întrebăm: cu ce rămânem după anul 2025, să răspundem așa: cu speranța care nu înșală (Rom 5,5), cu mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru milostivirea de care dă dovadă necontenit față de noi; cu dorința fermă de a-l avea pe Isus drept centrul vieții noastre, cu dorința de a-l iubi și de a face ca ceea ce credem și mărturisim să punem în practică, dar și cu voința ce trebuie să devină realitate prin efort, prin rugăciune, prin imitarea Sfintei Familii din Nazaret de a avea cât mai  multe familii sfinte. Amin.