Iubiți frați și surori în Domnul, Cristos a înviat!

După ce în Vinerea Mare am luat parte la pătimirea și moartea lui Isus, iată-ne ajunși la marea bucurie a învierii Domnului, la sărbătoarea vieții și a luminii, la sărbătoarea bucuriei și a speranței, dar și la sărbătoarea milostivirii, pentru că Paștele arată mai bine ca orice altă sărbătoare că, așa cum spunea Papa Francisc, „numele lui Dumnezeu este milostivirea”.

Într-o zi, un tâlhar bătrân a bătut la poarta mănăstirii „Sfânta Ecaterina” de pe Sinai. O călugăriță a deschis ferestruica de la poartă și, recunoscându-l, l-a întrebat ce caută. Tâlharul a răspuns că este în căutarea milostivirii lui Dumnezeu. La întrebarea călugăriței de ce crede că Dumnezeu îl va ierta după toate relele pe care le-a făcut în viața lui, tâlharul a răspuns: „Pentru că asta este meseria lui!”

În Sfânta Scriptură, citind-o de la un capăt la altul, găsim confirmarea faptului că Dumnezeu are tocmai această „meserie” de a ierta, de a fi milostiv: chiar dacă omul răspunde cu răutate la iubirea lui, Dumnezeu și răspunde întotdeauna cu iertare și bunătate.

„Lăudați-l pe Domnul pentru că este bun, veșnică este îndurarea lui” (Ps 118,1), am fost îndemnați de Psalmul de dinainte de Evanghelie, iar această laudă nu se poate reduce la simple cuvinte, ci trebuie să devină fapte, și anume ceea ce ne-a îndemnat sfântul Paul în Epistolă: „Considerați să sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6,11), altfel spus „să nu mai fim sclavii păcatului” (Rom 6,6).

Pentru a pune în practică acest îndemn al sfântului Paul și a face din viața noastră o laudă adusă lui Dumnezeu pentru bunătatea, îndurarea și iertarea lui, care sunt veșnice, pentru a-i mulțumi că atât de bine își împlinește „meseria”, vă propun să privim la trei simboluri care marchează Vigilia Pascală.

Primul simbol este lumina. Am început această sfântă Liturghie prin aprinderea lumânării pascale, iar la cele trei opriri diaconul a proclamat „Lumina lui Cristos”. Am mers după lumânare, pentru că, ne spune Isus: „Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8,12). Iar faptul că ne-am aprins lumânările de la lumânarea pascală reprezintă semnul că-l primim pe Isus în viața noastră, că dorim să-l urmăm și să trăim în lumină. Pentru a împlini această dorință – care este și dorința lui Dumnezeu –, un lucru este absolut necesar: „Să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii! Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei” (cf. Rom 13,12-13), adică să devenim noi lumânări care luminează această lume prin fapte bune. Și cum o lumânare nu-și pierde nimic din strălucire când aprinde o altă lumânare, să fim și noi asemenea femeilor din Evanghelie: să alergăm pentru a le vesti tuturor bunătatea și iertarea lui Dumnezeu manifestate prin învierea lui Isus și să împărțim lumină celor care nu au parte de ea.

Imediat după predică va fi binecuvântată apa, al doilea mare simbol al Vigiliei Pascale. Apa este, totodată, semnul morții celor ce i se opun lui Dumnezeu și semnul vieții pentru cei care-i împlinesc voința. Dovada am ascultat-o în Lectura a doua: faraonul și oștirea lui, ca dușmani ai lui Dumnezeu, mor înecați în apele Mării Roșii, pe când Israel, poporul lui Dumnezeu, este eliberat. Apa este pentru noi, cei botezați, semnul iertării și al vieții noi, de aceea, nu în zadar în această noapte ne vom reînnoi făgăduințele de la botez, atunci când, prin apă, am trecut de la sclavia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Pentru a ne trăi botezul, trebuie să dăm la o parte pietrele – adică păcatele – care nu-i dau voie harului ceresc să acționeze în viața noastră și să punem o piatră cât mai mare la intrarea sufletului nostru ca în el să nu poată intra Satana cu toate faptele și ispitele lui.

Am ajuns și al treilea simbol: cântarea „Aleluia”, care, după Postul Mare, iarăși răsună în biserică drept semn al bucuriei. Pentru prima dată în Biblie găsim oameni care cântă în relatarea trecerii Mării Roșii, fiind acel cânt pe care l-am auzit după Lectura a doua: un cânt de bucurie deoarece Dumnezeu „a fost mântuirea mea”, dreapta lui pe dușman doborându-l (cf. Ex 15,2.6). Este și cântul de bucurie al fiecărui creștin pentru că învierea lui Isus înseamnă și învierea noastră, pentru că victoria lui asupra morții reprezintă izvorul puterilor noastre în depășirea atâtor greutăți ale vieții pământești pentru a fi oameni ai Paștelui, cum spunea sfântul Ioan Paul al II-lea. Așadar, în calitatea noastră de creștini, de discipoli ai lui Isus, trebuie să fim dintre aceia care plâng în Vinerea Mare și se bucură în Duminica Învierii.

Iubiți frați și surori în Cristos cel Înviat,

Bucurându-ne că Dumnezeu ne-a iertat prin învierea lui Isus, să-i cerem harul de a voi și a tinde să trăim mereu în lumină, îndeplinindu-ne cu iubire îndatoririle noaste asumate la botez și, prin viața noastră, să-i cântăm Domnului cântul de laudă și bucurie. Doar astfel ne vom putea îndeplini și noi cum se cuvine „meseria” de creștin și să obținem răsplata vieții veșnice. Amin.