În contextul perioadei pascale și într-o perioadă marcată de tensiuni, războaie și suferințe care afectează întreaga lume, vine un semn de speranță și de comuniune eclezială din Europa Centrală: la Sanctuarul marian din Koclířov, în Republica Cehă, luna aprilie a fost dedicată Moldovei.

Această inițiativă se înscrie în demersul Apostolatului Mondial de la Fatima, care are la Koclířov, în inima Europei, un centru permanent de rugăciune pentru țările din Europa Centrală și de Est. De la 1 septembrie 2023, data inaugurării centrului regional și a înmânării simbolice a cheilor țărilor implicate, printre care și Moldova, a început un parcurs spiritual care unește diferite națiuni prin rugăciune. 

Fiecare lună a anului este încredințată în mod special unei țări, creând astfel un lanț de mijlocire și de solidaritate spirituală. Luna aprilie este dedicată Moldovei, care este amintită zilnic în rugăciune.

Momentul central al acestei perioade a fost „Ziua de la Fatima”, sărbătorită la 13 aprilie 2026. Cu această ocazie, la ora 10.45, nunțiul apostolic în Republica Cehă, Mons. Jude Thaddeus Okolo, a prezidat celebrarea în cadrul căreia Moldova a fost încredințată în mod solemn Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria.

Inițiativa, promovată de Conferința Episcopală Cehă, implică numeroase țări din Europa de Est, care se succed pe parcursul anului: după Moldova, în luna mai va fi rândul Croației, urmată de Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia și altele. De multe ori participă și pelerini și reprezentanți ai respectivelor conferințe episcopale, sau comuniunea este exprimată prin mesaje adresate credincioșilor prezenți.

Motto-ul Apostolatului Mondial de la Fatima, „Orbis unus orans” – „O singură lume care se roagă” – exprimă semnificația acestei inițiative: rugăciunea ca legătură care unește popoarele, în contrast cu răul și păcatul care le despart.

Într-o perioadă marcată de incertitudini, acest gest de încredințare și această rețea de rugăciune reprezintă o chemare pentru toți credincioșii din Moldova de a redescoperi puterea mijlocirii și de a se simți parte a unei Biserici care, dincolo de orice graniță, rămâne unită în inima Fecioarei Maria.

C. L.