Duminică, 7 aprilie 2024, în Piața „Sfântul Petru” din Roma a fost celebrat Jubileul bolnavilor. Ca o surpriză, cu câteva minute înainte de încheierea sfintei Liturghii prezidate de Mons. Rino Fisichella, Papa Francisc însuși a apărut la intrarea în bazilică într-un scaun cu rotile.

Înainte de a-i saluta pe pelerini și credincioși, cărora le-a adresat câteva cuvinte de mulțumire, dorindu-le o „duminică frumoasă”, Papa a primit Sacramentul Reconcilierii în Bazilica „Sfântul Petru”, s-a recules în rugăciune și a pășit prin Poarta Sfântă, ajungând în aplauzele entuziaste surprinzătoare ale celor prezenți. 

Pentru Papa Francisc, după cum au mărturisit mulți, Jubileul bolnavilor a fost deosebit de important și, fără îndoială, a fost încântat să poată participa pentru câteva minute.  Bolnavii și săracii au avut întotdeauna un loc special în inima sa. 

Din 23 martie, Papa nu a mai fost văzut în public. De când a fost externat de la Spitalul Gemelli și după 38 de zile de internare cu pneumonie bilaterală, cu puțin timp înainte de a se întoarce acasă, la Vatican, a dorit să iasă în fața credincioșilor la ieșirea din spital, vizibil încercat și vorbind cu dificultate. 

Papa Francisc își continuă tratamentul acasă, în Casa „Santa Marta”, continuându terapia medicamentoasă și fizioterapia, înregistrând ușoare îmbunătățiri atât în fizioterapia respiratorie, prin urmare posibilitatea de a vorbi, cât și în fizioterapia motorie.

C. L.

Sursa foto: Vatican News