La 21 aprilie 2026 se împlinește un an de la trecerea în casa Tatălui a Papei Francisc.

A trecut un an, o perioadă în care s-au schimbat multe lucruri, printre care și alegerea succesorului său, Papa Leon al XIV-lea. Cu toate acestea, în inimile credincioșilor rămâne vie și strălucitoare amintirea unui pontif care a marcat profund viața Bisericii.

Papa Francisc nu a fost un papă al unei Biserici statice, ci al unei Biserici în ieșire, chemată să nu se închidă niciodată în sine. El a călăuzit poporul lui Dumnezeu în ani dramatici și plini de complexitate: pandemia, războiul din Ucraina, numeroasele răni deschise ale omenirii. În acest context, el nu a încetat niciodată să îndemne credincioșii la speranță, să nu se obișnuiască cu răul, să nu cedeze în fața resemnării.

A fost papă al „Evangelii Gaudium”, care a redat Bisericii un elan misionar; papa drumului sinodal, care a chemat la redescoperirea valorii ascultării, a dialogului și a coresponsabilității; papa familiei, atent la vulnerabilități și la provocările concrete ale vieții cotidiene; papă care a cerut cu tărie o convertire pastorală, capabilă să transforme structuri, limbaje și mentalități. 

Magisteriul său nu a constat doar din cuvinte, ci dintr-un stil: un stil al apropierii, al milostivirii, al mângâierii. El a îndemnat Biserica să fie ca o mamă, capabilă să înțeleagă, să însoțească și să mângâie, fără a judeca, dar fără a renunța la adevărul Evangheliei.

La un an de la decesul său, riscul ar fi acela de a reduce totul la amintire sau nostalgie. Dar memoria creștină nu este niciodată o întoarcere la trecut: este responsabilitate pentru prezent și alegere pentru viitor.

Adevăratul mod de a-l aminti pe Papa Francisc este să continuăm acel drum pe care el l-a indicat: o Biserică mai puțin preocupată să se apere și mai mult dispusă să se dăruiască, o Biserică ce ascultă înainte de a vorbi, o Biserică ce nu-și pierde speranța și nu încetează să se miște.

În acest sens, învățătura sa rămâne o moștenire vie: să nu ne oprim, să nu ne închidem în noi, să nu lăsăm speranța să ne fie furată, ci să continuăm să construim, împreună, o Biserică ce va fi cu adevărat Evanghelia trăită în istorie.

C. L.